Cititorul din peşteră- Rui Zink

E prima carte pe care o citesc de acest autor şi cu certitudine nu va fi şi ultima. Da, mi-a plăcut. N-ai nevoie de mai mult de o oră pentru a citi acest microroman, dar este o oră amuzantă, emoţionantă şi mai bogată. Nici nu ştiu dacă este un roman pentru adulţi sau unul pentru adolescenţi. Nici autorul nu ştie. Dar până la urmă, nici nu contează. Mi-a plăcut!

Cititorul din peşteră este o poveste. O poveste cu tâlc, scrisă cu umor, ironie şi inteligenţă fine. Este o poveste despre un adolescent care se îmbarcă într-o călătorie pe mare, în căutarea unui animal mitic şi fabulos, Anibalector. Naufragiat pe insulă cu teribilul monstru care mănâncă oameni, citeşte cărţi şi vorbeşte portugheza (dar şi puţină rusă, ebraică, mandarină, engleză, maghiară şi chiar română), adolescentul nostru învaţă dragostea de carte şi de cuvânt. Strania făptură îl iniţiază în tainele lecturii, îl învaţă să facă deosebirea între o povestebinepovestită şi o povesteprostpovestită, îl învaţă că amândouă îşi au rostul şi-i spune de ce merită efortul să le citeşti pe amândouă. Conversaţiile dintre cei doi sunt de fapt nişte lecţii despre viaţă, despre libertate, despre îngrădiri, despre modul cum alegem să ne trăim viaţa. Sunt lucruri acolo spuse cu umor, dar care te pun serios pe gânduri…

Romanul este de fapt o pledoarie pentru lectură, dar şi o morală la adresa societăţii umane care preferă televizorul, statul pe canapea şi apăsatul pe telecomandă în locul cărţilor şi a lumilor minunate pe care le poţi descoperi în cărţi.

Cititul înseamnă să faci lucrurile să se întâmple în capul tău. Nu să stai ca o rumegătoare să te zgâieşti la un perete vorbitor!

 Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură cască.(…) Şi a călători are, aproape întotdeauna, mai mult haz decât a rămâne pe loc. Nu ţi se pare?

Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura.

Monstrul animal reuşeşte să-l facă pe adolescentul rătăcitor să iubească cărţile şi în scurta lor viaţă împreună, băiatul învaţă mai mult decât ar fi învăţat alături de prietenii lui, oamenii. Aceştia reuşesc într-un final să-l “salveze” de pe insulă, capturează creatura şi o închid la grădina zoologică. Băiatul îl eliberează, iar ca pedeapsă, judecătorii îl obligă să devină scriitor. În acest moment, Zink dă frâu frustrărilor sale de scriitor, descriind cu umor meseria pe care o practică: “E mai rău decât închisoarea pe viaţă! Ne petrecem timpul aşezaţi la o masă, în faţa hârtiei albe sau a calculatorulu gri; fundul ni se înmoaie de atâta stat jos şi scriem, şi scriem, expuşi la artroze, şi scriem, şi scriem- istorii pe care, pe deasupra, nu le citeşte aproape nimeni, dacă nu sunt adaptate pentru cinema sau televiziune.”    

O cărticică de doar 112 pagini, însă fiecare pagină îţi merge la suflet şi te încântă. O recomand cu multă, multă căldură