Sânge şi splendoare- Sarah Dunant

Am descoperit-o pe Sarah Dunant acum ceva timp, iar romanele sale În compania curtezanei, Naşterea lui Venus sau Transgresiuni m-au captivat de la primele pagini. Astfel că n-am stat pe gânduri când am găsit recent într-o librărie cochetă o nouă carte a sa, Sânge şi splendoare.

Sarah Dunant este o scriitoare care îmbină perfect faptele istorice cu ficţunea pură, linia de demarcaţie dintre cele două fiind extrem de fină. Acesta este şi cazul romanului de faţă, în care este prezentată istoria fascinantei familii Borgia, una dintre familiile cele mai bogate şi mai influente din Italia renascentină.

Ales Papa Alexandru al VI-lea în 1492, cardinalul Rodrigo Borgia îşi foloseşte influenţa şi puterea pe care i-o conferă statutul papal, pentru a-şi îmbogăţi familia şi pentru a obţine numeroase foloase. Familia Borgia a rămas cunoscută în istorie pentru faptul că, în setea lor pentru putere au recurs la crimă, desfrâu, nepotism, furturi, adulter, incest, simonie (vânzarea de bunuri ale Bisericii) şi multe altele. De provenienţă spaniolă, ajuns Papă într-un oraş italian, Rodrigo Borgia nu s-a dat în lături de la nimic. A avut relaţii sexuale ilicite cu diverse femei, a folosit căsătoriile copiilor lui pentru a construi alianţe cu diverse familii importante din Italia şi Spania, şi-a îmbogăţit familia şi a plasat membrii acesteia în poziţii cheie în Roma acelor vremuri. Familia Borgia şi-a câştigat o reputaţie infamă, însă dacă ne uităm puţin în istorie, faptele îngrozitoare de care este acuzată nu diferă foarte mult de ceea ce făceau alte familii influente, alţi papi sau aşa zise feţe bisericeşti.

Sarah Dunant reuşeşte în romanul său să aducă la viaţă aceste personaje istorice, să le facă să-şi strige pasiunile, dar şi patimile, le umanizează. Îi îndrăgeşti şi dispreţuieşti în acelaşi timp pe toţi cei din familia Borgia: Papa Alexandru cu jongleriile lui din politică, diplomaţie, treburile bisericeşti şi amantlâcurile sale pare mic copil în ceea ce priveşte cruzimea, sângele rece şi făţărnicia, în comparaţie cu propriul său fiu, frumosul Cesare. Se spune că acest Borgia a fost inspiraţia lui Machiavelli când l-a portretizat pe „El Principe”. Mai întâi cardinal, apoi comandant al trupelor papale, Cesare a fost un om politic şi un militar extrem de capabil, reuşind să asedieze nenumărate oraşe italiene şi să le aducă sub dominaţia Papei. Cunoscut pentru frumuseţea, eleganţa şi masculinitatea sa, Cesare a fost cel mai de temut om din vremurile sale, a fost crud, răzbunător, fără scrupule. Pe Lucrezia, fiica Papei şi sora multiubită a lui Cesare, Sarah Dunant a portretizat-o ca fiind inocenta, suflet bun şi victima celor doi bărbaţi influenţi din familia sa, care au măritat-o cum, când şi cu cine au vrut ei, în funcţie de ambiţiile lor politice. Juan, Jofre, Giulia, Sancia, Alfonso sunt personaje care, deşi cu puţină importanţă, dau savoare şi completează imaginea de ansamblu a anturajului papal.      

Dunant este o maestră a ficţiunii istorice, este fidelă evenimentelelor istorice şi nu evită să ilustreze părţile întunecate ale istoriei, dar le şi adaugă mult farmec prin imaginaţia şi inteligenţa de care dă dovadă scriitoarea. Personajele sunt prezentate cu părţile lor malefice, dar şi vulnerabile, Dunant încearcă să le ofere o prezentare corectă, fără a cădea în capcana mitului creat în jurul familiei Borgia. După cum spune chiar autoarea, cartea este „un act de imaginaţie care nu are nevoie de justificări”şi aşa trebuie citită. De altfel, o dată intrată în mijlocul intrigilor ţesute de familia Borgia, mi-a fost foarte greu să las cartea din mână. M-am pierdut câteodată în descrierea bătăliilor şi planurilor politice, însă mi-am revenit repede când era vorba de o intrigă amoroasă, cu iz de scandal şi…de erupţii ruşinoase pe pielea cardinalilor!