Ugly love. Despre fata urata a iubirii de Colleen Hoover e una dintre cartile care au starnit rumoare in industria de carte la nivel global. Este o lucrare prea buna ca sa nu o cititi si dumneavoastra. Tocmai de aceea, in articolul de astazi, va vom spune cateva detalii despre aceasta superba carte.

PREZENTARE

Atunci cand Tate Collins il intalneste pe Miles Archer, un pilot de avioane tacut, la locul lui, bantuit de un trecut intunecat, ea e constienta ca ceea ce simte nu e tocmai dragoste la prima vedere. Cei doi nu se considera nici macar prieteni, iar singurul lucru pe care il au in comun este o atractie fizica de netagaduit. Dupa ce dorintele lor ies la iveala, cei doi isi dau seama ca tocmai au gasit solutia perfecta pentru o relatie fara alte implicatii. El nu cauta iubire, iar ea nu are timp pentru asa ceva. Aranjamentul lor ar fi extrem de satisfacator, daca Tate ar putea sa respecte cele doua reguli impuse de Miles: nu pune intrebari despre trecut; nu te astepta la un viitor impreuna.

Ei cred ca se pot descurca, dar, atunci cand in povestea lor se infiripa sentimente adevarate, totul se schimba.

Titlu: Despre OMUL FRUMOS
Autor: Dan Puric
Anul apariţiei: 2009
Număr pagini: 176
ISBN: 978-973-0-06382-0

“Lumea de azi se găseşte într-un continuu proces de urâţire. În noul imperiu al urâtului, frumosul este doar o amintire, care abia mai murmură sub marşul triumfal al unei lumi schilodite, aflată în plină ofensivă. Omul Frumos este ultimul strigăt de salvare, este ultima redută a umanităţii, în lupta cu oceanul de neomenesc care vine. Omul Frumos este ultimul suspin hristic pentru o lume aflată în cădere definitivă.
De fapt, lucrul cel mai important, în epoca pe care o trăim, este să avem capacitatea să recunoaştem Omul Frumos. Omul Frumos nu mai este la modă. La modă este omul util, la modă este omul eficient.”

O carte despre frumuseţea de a fi român, despre trezire, conştientizare şi luciditate… o carte din fragmentele conferinţelor şi discursurilor ţinute prin ţară de Dan Puric, precum şi din apariţiile sale media.

Profunzimea gândirii sale, spiritul său critic, te pune faţă în faţă cu realitatea omului modern, realitatea României de astăzi. Dan Puric însă vede partea bună a omului, partea bună a românului ce o are dintotdeauna, primită ca o moştenire, în comparaţie cu cea schilodită, mutilată a omului modern, rupt de rădăcinile sale cu lumea şi de legătura cu Dumnezeu.

Aşa cum “ochiul bun vede binele, ochiul rău vede răul” sau cum “numai grâul poate să vorbească despre grâu! Neghina, nu!”, ochiul curat al lui Dan Puric vede sufletul nepătat al românului, sau mai degrabă acea parte a sufletului încă neciuntită, din care trebuie să răsară românul şi România de mâine:

“România este o ţară neodihnită.
Lipsa de răgaz istoric şi-a spus cuvântul. Oboseala de a fi român a devenit indiferenţă, pentru ca, apoi, să o trăim astăzi în mod difuz, ca pe o ruşine. Uşor jenaţi de românitatea noastră, ne strecurăm prin lumea modernă, ca şi cum am purta o haină veche…
Mi-am făcut, cum am putut, un catarg, de care m-am legat, strigându-le sirenelor:
– Minţiţi! A fi român este o frumuseţe a lumii!”

OMUL FRUMOS – o carte despre frumuseţea statorniciei, a inocenţei, despre moştenirea creştină a milei, credinţei şi iubirii. Vedem cum până şi simţul umorului poate fi moştenit, o carte despre recunoştinţă, prietenie şi despre frumuseţea de a fi român.

Aflăm şi despre moştenirea lui Dan Puric primită de la părinţi sau despre frumuseţea locurilor şi a copilăriei sale de la Nehoiu, lângă Buzău: “Munţii, care erau acolo, nişte munţi superbi, la Nehoiu… Credeam că după munţii aceia trebuie să fie marea. Şi asta o cred şi acum, cu toate că nu este adevărat, dar pentru mine mai tare decât adevărul este credinţa.”

Cartea, după cum spunea şi Gheorghe Ceauşu, poate fi considerată ca o mărturisire de credinţă a autorului, ca o speranţă în viitorul acestui neam, a oamenilor ei şi a omului frumos în esenţa lui. În fapt, Dan Puric conturează portretul omului frumos, un portret al celui ce nu şi-a uitat identitatea, trecutul şi pe baza căruia îşi poate clădi sau măcar întrezări viitorul.

Plusuri: – o carte foarte captivantă
Recomandări: – în general oamenilor care iubesc frumosul, iar în special românilor, pentru că este o carte despre realităţile acestui neam
Rating 5/5

Michelle Obama este, fara indoiala, una dintre cele mai reprezentative figuri feminine din istoria recenta. Sotie a fostului presedinte american, Barrack Obama, Michelle s-a bucurat dintotdeauna de atentia publicului. A stiut sa se faca placuta. Astazi, vom discuta despre cartea Povestea Mea de Michelle Obama.

PREZENTARE CARTE POVESTEA MEA DE MICHELLE OBAMA

In memoriile ei, o opera de o reflexivitate profunda, scrisa intr-un stil fermecator, Michelle Obama ii invita pe cititori in lumea sa, facand o cronica a experientelor ce au format-o, pormind de la copilaria petrcuta in partea de sud a orasului Chicago, trecand prin anii in care a fost director executiv si a trebuit sa imbine responsabilitatile de mama cu cele profesionale, si ajungand la anii petrcuti la cea mai vestita adresa din lume. Descrie cu sinceritate desavarsita si cu o inteligenta vie reusitele si dezamagirile, atat din plan public, cat si din cel personal, relatandu-si povestea asa cum a trait-o, folosindu-se de propriile ei cuvinte si asa cum doreste ea. Plina de caldura, de intelepciune si de revelatii, Povestea mea este o insumare neobisnuit de intima ce vine din partea unei femei inimoase si plina de caracter, care a sfidat necontenit asteptarile, si a carei poveste ne inspira. Citand propria declaratie a lui Michele Obama: ”Procesul de scriere al acestei carti a fost pentru mine unul revelator si plin de insemnatate. In rastimpul pana la publicarea cartii Becoming in toamna aceasta, sper ca si voi va veti gandi la propriile povesti, si am incredere ca asta va va ajuta sa deveniti orice doriti. Povestile voatsre sunt cele pe care le aveti acum si pe care le veti avea mereu si sunt povestile pe care trebuie sa vi le asumati.”

Ei bine, ce spuneti? Vreti sa ii aflati povestea acestei doamne, care, la un moment dat, a fost cea mai puternica femeie din lume?

Am privit la început ca pe ceva exotic cartile de colorat pentru adulti, întrebându-mă cine ar putea să le cumpere, dar blogosfera și librăriile online le popularizează din ce în ce mai mult și am văzut că sunt expuse extrem de vizibil și în librăriile clasice, deci interes există pentru ele și în România.

În străinătate cărțile de colorat pentru adulți sunt un adevărat fenomen, cu vânzări anuale de peste 3 mil. de exemplare în Franța, ocupând jumătate din top 10 vânzări de cărți pe Amazon sau în țări ca Brazilia. În SUA cifrele sunt și mai impresionante: vânzările au crescut de la 1 mil. de exemplare în 2014 la 12 mil. în 2015. În timp ce vânzările de cărți în format clasic sunt constante, înseamnă că menținerea lor se datorează exclusiv cărților de colorat pentru adulți, altfel pare că tot mai mulți cititori trec pe ebooks (eu nu am încă o astfel de pasiune, prefer cartea clasică, mirosul de cerneală, cotoarele frumos așezate pe raft, semnul de carte personalizat, toate fiind parte a plăcerii de a citi).

Ce atrage lumea către cărțile de colorat? Se pare că reprezintă un remediu antistres extraordinar, existând opinii specializate cu privire la rolul lor terapeutic. Am văzut că unii le prezintă chiar ca un remediu pentru un somn odihnitor, jumătate de oră de colorat înainte de culcare fiind suficientă.

Grădina secretă de Johanna Basford este cea mai cunoscută carte pentru adulți, autoarea publicând și Pădurea fermecată și Oceanul dispărut. Interesantă pare și Fascinante lume a savanei de Millie Marotta. Găsești ambele cărți de colorat la prețuri bune dacă accesezi linkurile de mai sus, fiind publicate de edituri din România. Okian mi-a atras atenția cu ofertele la seturile de cărți de colorat, cum ar fi acesta.

Omul nostru din Havana și La drum cu mătușa-mea, cele două romane de Greene pe care le-am citit au fost haioase, ușurele, genul de cărți scrise fluent și care nu îți prea dau motive de reflecție. Puterea și gloria e văzută de mulți drept capodopera autorului și plasate în multe topuri ale literaturii de limbă engleză sau chiar în marea literatură universală. Imaginea pe care mi-au creat-o cărțile citite deja, suprapusa cu criticile elogioase pentru Puterea și gloria au fost motive suficiente pentru a mă determina sa descopăr un nou Greene.

Ne găsim în Mexicul anilor ’30 în care guvernul încerca să eradicheze biserica. Nu știam de episodul acesta al istoriei, pare de necrezut pentru o țară din America Centrală sau de Sud. Preoții care nu au fugit au fost împușcați, iar unul dintre ei, Padre Jose, s-a salvat urmând obligația legală de a se căsători, în fapt un mare păcat pentru un preot. Autoritățile doreau doar să arate superficialitatea celor care încălcat toate canoanele pentru a dobândi dreptul la o viață tihnita.

În rândul poliției se răspândește zvonul că un preot a scăpat și începe urmărirea sa. Preotul, căci nu va avea un nume propriu pe întreg parcursul cărții e de fapt poate cel mai nevrednic purtător al straielor bisericești – amator de băutură si căzut în păcatul de a avea o relație sexuală cu o femeie. Preotul pleacă spre granița sudică, în încercarea de a scăpa de poliție.

Fuga devine pentru preot un motiv de gândire și căință. Înțelegerea păcatelor conduce la o luptă proprie între dorința de iertare și regăsire a propriei meniri, dar și la momente de justificare a lor și de punere la îndoială a divinității și rolului bisericii catolice.

Al doilea personaj central este Locotenentul, un fiu de peon, care își asumă exterminarea preoților drept misiune personală. Mânat de sentimentele de apartenență la o clasă inferioară, dobândit din copilărie, își amintește biserica drept un mijloc al sublinierii diferențelor dintre peoni și oamenii avuți, în cercul cărora se regăseau mereu preoții.

Regăsim în carte o serie de alte personaje cu rol de a recrea ambianța Mexicului: un dentist englez, un plantator englez și soția sa ipohondra, câțiva indieni convertiți la catolicism, dar și un metis care asemenea lui Iuda încearcă să îl vândă pe preot urmăritorilor săi. Niciunul dintre personaje nu apare întâmplător, iar Greene va arăta, într-un riguros stil britanic, ce se întâmplă cu ele.

Credința învinge, prin deciziile preotului, prin atașamentul oamenilor obișnuiți, prin dialogul dintre cei doi adversari, sau prin imaginea din final.

Puterea și gloria reflectă multe simboluri biblice pe care nu trebuie să fii un expert pentru a le recunoaște, iar întrebările pe care le ridică au divizat criticii și biserica referitor la valentele morale ale sale.

Avem o carte bună care mi-a plăcut, fără a fi neapărat genul meu de lectură. O poți citi pentru simbolistica sa, sau o poți savura ca pe un simplu thriller, depinde de tine, iar asta se datorează unui scriitor complet ca Greene.

Mulți cititori ajung pe blog în căutarea unui top de cărți, sau a celor mai bune cărți care merită citite, ceea ce înseamnă că oamenii iubesc literatura și sunt în căutarea de recomandări.

Mă bucură acest interes și încerc să recomand zece cărți care merită citite, dintre acelea despre care am vorbit aici. Încerc să fac o listă cât mai diversificată ca gen și voi prezenta un singur titlu al unui autor, ceea ce înseamnă că nu e un top în adevăratul sens al cuvântului. E o ocazie minunată de a sintetiza cumva recenziile, peste 150 pe blogul nstru de cărți.

LITERATURĂ CLASICĂ

Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez va fi iubită în special de fanii literaturii sud-americane cu al său realism magic. O saga de familie – cinci generații de Buendias, urcarea și decăderea acesteia și a satului Macondo, printre fondatorii căruia s-a aflat, cam asta e pe scurt Un veac de singurătate. Fluentă, originală și scrisă cu mult farmec este unul dintre marile romane ale literaturii universale care poate place atât celor mai pretențioși cititori, dar și cei aflați în căutarea unei cărți relaxante în universul căreia să evadeze.

Ne mutăm puțin mai la nord cu La răsărit de Eden a lui John Steinbeck, pornită de la motivul biblic a lui Cain și Abel, regăsit nu doar o dată, ci de două ori în destinele a doi frați și a băieților unuia dintre ei, o carte pe care nu ar trebui să o ratezi.

Dostoievski nu ar trebui să rămână indiferent nimănui. Eu vă propun Idiotul, deși probabil majoritatea preferă Crimă și pedeapsă, dintre cele două titluri pe care le-am citit eu. Îmi propun să le citesc pe toate, dar sunt destul de voluminoase, iar pentru Dostoievski trebuie să ai timp, nu doar câteva zeci de minute zilnic.

1984 de George Orwell, o distopie extrem de cunoscută, prezintă o societate totalitară care are însă mai multe legături cu realitatea de cât ar putea să apară. Uimitor cum a putut întrevede un viitor care nu pare atât de utopic. Supunere a lui Michel Houellebecq e o carte despre o Franța islamică, un viitor care nu pare nici de data aceasta irealizabil.

CĂRȚI DE DRAGOSTE CARE MERITĂ CITITE

Am două recomandări și pentru amatorii de cărți de dragoste, cu mențiunea că nu avem nimic siropos aici, nici fluturași, nici trandafiri și nici cadouri cu fundițe roșii. Dragostea din ele e suferință, sentimentele în sine sunt idealizate, rămase la stadiul de aspirație: Muzeul inocenței de Orhan Pamuk și Rătăcirile fetei nesăbuite de Mario Vargas Llosa. Sunt doi dintre autorii mei favoriți, am scris despre mai multe titluri, dar rămânând fidel principiului o carte, un autor, cât mai multe genuri, pe acestea vi le recomand.

Dacă vreți ceva ficțiune istorică, vă propun Ultima împărăteasă de Anchee Min, Într-o noapte de iarnă – Simon Sebag Montefiore, Samarkhand – Amin Maalouf, care vă vor purta într-o minunată călătorie în timp de tot globul.

Am scris mai puțin despre cărțile polițiste și am citit doar câteva în ultima vreme, dintre care vă recomand seria Lizei Maarklund publicată la Editura Trei.

Cărțile erotice sunt bine reprezentate pe blog și am văzut că au mulți fani, care evident că nu ar trebui să rateze Luni de fiere – Pascal Bruckner, Regele Havanei – Pedro Juan Gutierezz, sau Femei – Charles Bukowski. Mi se pare mie sau nu se mai scriu cărți erotice bune? Văd numai titluri cu cătușe, gospodine pasionale sau virgine sado-masochiste.

Cărțile amuzante au mulți fani, am vorbit în articolul acela despre La drum cu mătușă-mea de Graham Greene și despre alte titluri la fel de atractive.

Găsiți pe blog multe alte cărți bune care merită citite, dar puteți începe cu aceste recomandări pentru toate gusturile. Ce părere aveți despre ele? Ce titluri ne propuneți voi?

Din seria celor mai bune cărți citite fac un top al unui gen despre care am scris mai puțin pe blog – topul cărților de dragoste. Unii se gîndesc la cărți siropoase, în care cei doi iubiți trăiesc o exalatată povestioare romanțioasă, dar nu îmi place așa ceva. Topul cărților mele de dragoste conține iubire, pasiune, sex și nu întotdeauna se termină într-un mod hollywoodian.

Dragoste în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez – o poveste de dragoste, de fapt o obsesie care începe din copilărie și durează toată viața. Florentino visează toată viața la Fermina, neînțelegând că pentru ea relația lor a fost doar o himeră. Băiatul ajunge un bărbat de succes în afaceri, condimentându-și viața cu sute de aventuri galante: frumoase și urâte, nebune, grase, soții depravate, toate reprezintă un moment de desfătare sexuală sau iluzia unei noi iubiri.
Muzeul inocenței, o carte care trezește reacții opuse chiar în rândul fanilor lui Orhan Pamuk. Eu o recomand, fiind în topul preferințelor mele. Suferința este prețul plătit de cei care iau dragostea ca pe un simplu joc în care totul li se cuvine, iar partenerul e privit ca un simplu mijloc de distracție.
Gabriela lui Jorge Amado, povestea de dragoste dintre un negustor arab, un tip așezat și plin de tabieturi și frumoasa mulatră Gabriela, un spirit liber care nu poate fi legat de altcineva printr-o simplă hârtie, pe fundalul multicolor și aromat al unei Brazilii in plină dezvoltare, va captiva cu siguranță mulți cititori. Vorbim de un clasic al literaturii braziliene care ar merita mult mai multă atenție din partea bibliofililor.
Luni de fiere de Pascal Bruckner aduce o altă latură a dragostei – pasiunea fizică, care consolidează cuplul, dar în cele din urmă conduce la disoluția sa. Pasajele erotice sunt foarte explicite și de multe ori extreme, căci cei doi experimentează orice, așa că dacă nu vă place genul acesta de literatură pornografică puteți să o evitați.
Pădurea norvegiană – Haruki Murakami e o poveste de dragoste destul de apăsătoare, pe care probabil mulți ați citit-o deja, în care Watanabe alege să devină prizonierul unei admirații din adolescență, în detrimentul unei povești de dragoste care pare ideală pentru oricine.
Mătușa Julia și condeierul, inspirată din povestea de dragoste dintre Mario Vargas Llosa și mătușa sa reprezintă o recomandare excelentă pentru cei care iubesc literatura sud-americană și cărțile haioase. Povestirile radiofonice ale condeierului sunt extrem de savuroase.
În O dragoste – Dino Buzzati, un celibatar de 50 de ani se îndrăgostește de o prostituată de 20, care ajunge să îl domine și îi transformă viața boemă într-un șir de gelozii și obsesii.
Cei frumoși și blestemați – F. Scott Fitzgerald descrie povestea de iubire a unui cuplu care avea toate premisele în a fi unul fericit, destrămat însă de privațiunile pe care le aduce schimbarea stilului de viață adusă de lipsa banilor cu care erau atât de obișnuiți.
În Jazz – Toni Morrison monotonia vieții de cuplu îl împinge pe un bărbat către aventura cu o adolescentă, poveste de iubire în care gelozia conduce la crimă. Pot conduce regretele la un nou început al cuplului sau povestea se repetă?
Amantul japonez – Isabel Allende este o carte în care amiciția din copilărie deschide calea iubirii adolescentine și a unei pasiuni care durează toată viața.

Mi-a plăcut 1984 a lui George Orwell și am plasat-o foarte sus în topul cărților citite all-time. Dacă aceasta e o distopie, Zile birmaneze este inspirată din anii petrecuți de autor în colonia britanică. Intrăm în atmosfera toridă a unui sat birmanez, cu mica sa elită britanică și întâlnirile de la club, care reprezintă singura formă de socializare. Dintre englezi cel mai bine portretizat e Flory, sosit aici cu mulți ani în urmă, pentru a lucra pentru o fabrică de cherestea.

U Po Kyin, un magistrat corupt birmanez este nevoit să trăiască mult sub posibilitățile pe care le-ar permite sumele enorme de bani acumulate din mită. Intrigile sunt specialitatea sa și poate distruge reputația oricui, găsind 10 martori care să depună mărturie în favoarea sa împotriva unuia singur al acuzării, sau fiind capabil să însceneze orice, chiar și o revoltă, pentru a își atinge obiectivele. Evolutia lui U Po Kyin, bazata pe șantaj, devine emblematică pentru Burmania. Marea sa dorință este reprezentată de accederea în clubul britanicilor, onoare care a fost inaccesibilă până acum oricărui localnic. Singurul său rival pare a fi doctorul indian Weraswami, greu de compromis, având în vedere reputația de care se bucură în rândul britanicilor. Sub influența scrisorilor anonime englezii îl abandonează, posibilul său sprijin fiind Flory.

Toate sunt văzute prin prisma lui Flory, singurul britanic dispus să înțeleagă și să admire diversitatea culturii locale, târguitul la tarabe, ceaiurile dubioase, transpirația mulțimii, mirosul de mâncare și santal, dansurile tradiționale prea vulgare pentru europeni. Flory are puterea de a admite că englezii nu sunt un factor de progres, ci mai degrabă exploatează Birmania în propriul lor interes. Tot ei sunt aceia care ignora societatea locală dominată de corupție, fiind dispuși să tolereze orice cât timp le sunt respectate interesele. Probabil toate acestea au fost idei progresiste la momentul scrierii cărții, dar acum înseamnă destul de puțin.

Flory e genul de om comod, trăiește cu o amantă birmaneze redusă la rolul de obiect sexual, iar la club preferă să nu își susțină opiniile decât să se certe cu compatrioții săi. Viața sa se schimbă când apare Elizabeth, care devine întruchiparea iubirii pe care nu a cunoscut-o până atunci. Dragostea îl face să înțeleagă că până atunci nu a avut un scop anume și își reevaluează modul în care interacționează cu ceilalți. Cei doi reprezintă însă temperamente total opuse: el deschis spre adaptare, romantic, iubitor de cărți, ea o conservatoare britanică care în ciuda tinereții sale privește cu superioritate orice aparține de cultura locală și pentru care discuțiile despre literatură sunt total inutile.

Zile birmaneze e o carte plăcută, are un fir epic care te ține aproape, dar nu e una dintre cărțile pe care să o treci în lista cărților pentru care trebuie neapărat să le citești. O recomand totuși iubitorilor de literatură clasică.

Câștigătoare a primei ediții a International Prize for Arabic Fiction, Oaza de la asfințit promite sa fie o incursiune interesanta în fascinanta lume a literaturii egiptene. Am citit și mi-au plăcut doua dintre cărțile scrise de Alaa al-Aswani, care vad Egiptul dintr-o ipostaza diferita de aceea la care apelează Baha Tahir.

Romanul se desfășoară la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un Egipt aflat sub ocupație engleza. Scriitorul îmbină o interesanta poveste de dragoste, elemente ale tradițiilor și organizării societății egiptene și apelează la istorie pentru a reda măreția unui popor al cărui prezent se afla sub semnul deciziilor ocupatorilor, care își justificau acțiunile ca fiind singurii capabili sa aducă dezvoltarea în acea țară (interesant ca am găsit aceeași justificare redata si de George Orwell in ale sale Zile birmaneze) . Pentru toate acestea găsește ca loc de desfășurare Oaza Siwa, un loc extrem de ofertant prin exotismul sau, prin monumentele istorice si prin izolarea care a permis menținerea unui sistem de organizare tribal.

Mahmud, un ofiter egiptean este trimis in oaza ca si Guvernator, un post pe care nu-l dorește nimeni, dar pe care trebuie sa-l accepte in urma acuzelor de trădare a intereselor conducerii engleze. Pleacă împreună cu el și soția sa irlandeza Catherine, în speranța ca liniștea le va readuce fericirea conjugala și ca nu va fi nevoita sa își împartă soțul din nou cu alte femei, ca în Cairo.

Mahmud are misiunea de a colecta birurile datorate guvernului, una extrem de sensibila având în vedere ca triburile Oazei sunt formate din războinici renumiți, asemănați ca mod de educare și curaj cu celebrii spartani din antichitate. Triburile sunt conduse de șeici, care se reunesc intr-un adevarat sfat al înțelepților ori de câte ori Oaza este amenințată de inamici externi, dar care rămân profund divizate și prinse într-un conflict permanent intre tribul din est și cel din vest.

Desertul este acela care ii ajuta pe oameni sa găsească spiritualitatea și care reprezinta un mare test pentru cupluri, unele regăsindu-se și întărindu-și relația, iar altele înstrăinându-se total. In cazul celor doi, Mahmud se afunda într-o introspecție a propriilor decizii asumate doar pe jumătate (dragostea pentru o sclava, pe care nu a recunoscut-o datorita propriului sau statut social, sprijinul declarativ al miscarii de eliberare egiptene și lipsa de acțiune in sensul acesta), în timp ce Catherine își găsește libertatea in cautarea urmelor lui Alexandru cel Mare, cel care a fost la rândul sau in templele de la Siwa.

Cartea e narata la persoana întâi, prin prisma lui Mahmud, a Catherinei și a șeicului Yahaya, care face ca punerea în paralel ale perspectivelor sa fie interesanta. Apare la un moment dat si Alexandru cel Mare, dar pasager, scritorul regasind calea catre un fir narativ viguros care te va tine aproape pentru a vedea cum evoluează relația celor doi soți.

Baha Tahir are grija în postfața sa spună câteva lucruri despre legătură dintre Alexandru cel Mare și Oaza, precum și despre modernizarea acestui loc care cu un secol în urma părea o țară cu propriile reguli, situata undeva în vestul Egiptului.

Recomand Oaza de la asfințit mai ales celor aflați în căutarea unor experiențe literare noi, dispuși sa le savureze dincolo de senzația pe care ți-o lasă la un moment dat, ca autorul se pierde intre istorie, prezent și dragoste, nefiind hotărât încotro sa își îndrepte creația.

Nobila doamnă din Yodo – Yasushi Inoue

Nobila doamnă din Yodo a apărut inițial ca foileton într-o celebră revistă japoneză – îmi pot imagina nerăbdarea cu care cititorii așteptau episodul următor, așa cum eram noi curioși acum 20 și mai mult de ani să vedem cotinuarea serialului care se difuza săptămânal și care nu dura mai mult de jumătate de oră.

Yasushi Inoue își alege ca fundal zbuciumata perioadă de unificare a Japoniei, de la sfârșitul secolului XVI, începutul secolului XVII. Japonia feudală este condusă de clanuri, fiind fascinant sistemul de legături militare care se creau între acestea pentru interese conjuncturale, sau relațiile de rudenie, de cele mai multe ori căsătoriile fiind planificate drept o dovadă a bunei credințe și a sprijinului pe care aveau să și-l acorde în caz de război. Clanurile alternează la putere, unele dintre ele sunt înfrânte definitiv și dispar, iar altele noi le iau locul. Interesant mi s-a părut și sistemul de vasalitate, în care unii nobili acceptau, pentru feude mai mari (măsurate ca importanță după cantitatea de orez produsă), să execute orice ordin al suzeranului lor. Cum oamenii par a respecta în primul rând puterea, cel mai extins clan reușește cu timpul să își atragă noi aliați și vasali. Curtea Imperială pare a avea mai degrabă un rol reprezentativ, nu intervine în luptele politice, mulțumindu-se să acorde ranguri înalte celor puternici și să primească daruri impresionante de la acestea.

Interesant este că Inoue a preferat să prezinte acest context istoric prin ochii unei femei – Chacha, care ajunge concubina puternicului suzeran Hideyoshi Toyotomi, cel care i-a omorât de fapt tatăl și fratele. Rolul lui Chacha sporește atunci când îl naște pe unicul moștenitor al lui Hideyoshi, devenind ulterior aceea care trebuie să apere puterea clanului Toyotomi și a fiului său Hideyori. Evenimentele istorice se împletesc minunat în carte cu evoluția lui Chacha, de la o fată nobilă rămasă fără niciun fel de avere la una dintre cele mai puternice femei din Japonia. Mi-a plăcut modul în care Inoue îi redă gândurile, determinându-te ca cititor să înțelegi mentalitatea unei civilizații extrem de diferite de aceea europeană.

Suntem într-adevăr martorii unor evenimente extrem de importante din istoria Japoniei, Hideyoshi Toyotomi fiind al doilea unificator al Japoniei, după suveranul său Oda Nobunaga, care apare de asemenea în carte. Hideyoshi este cel care a dorit să extindă Japonia peste granițele sale, pornind campania din Corea, pentru care însă forțele de care dispunea au fost total insuficiente. Politica sa de unire a Japoniei va fi urmată și de clanul Tokugawa, care îi succede la putere după ce îl înlătură pe Hideyori.

Aș remarca și măiestria cu care Inoue zugrăvește scenele sale – de la delicatele ritualuri ale ceaiului, sau ale admirării florilor de cireș sau prun, până la luptele crâncene și a strategiilor de dispunere a trupelor care le însoțesc.

Am vazut in librarii Iubirile croitoresei de Maria Duenas, dar titlul telenovelistic si recenziile mai putin laudative ale cartii m-au deterninat sa nu o citesc. Cumpatarea are in schimb o descriere destul de interesanta, iar cum literatura hispanica in general imi place, m-am gandit ca poate fi o alegere buna pentru a intra in universul autoarei. Citeam ca Cumpatarea este cea mai vanduta carte in Spania anul trecut, ceea ce reprezinta in sine o buna recomandare.

Intr-un Mexic al secolului al XIX-lea, abia eliberat de statutul de colonie spaniola, imigrantul Mauro Larrea ajunge de la un simplu miner, la statutul de unul dintre cei mai bogati oameni, datorita minelor de argint pe care le detine. Un pariu hazardat – achizitionarea unor utilaje de la un american care nu le poate furniza insa datorita razboiului dintre sudisti si nordisti il conduc la pierderea a aproape intregii sale averi. Isi ipotecheaza palatul la un camatar si cu banii obtinuti porneste intr-o cursa de reinventare, redobandire a averii si mentinere a statutului sau social. Ajunge intai in Cuba, la Havana, unde reuseste sa castige la biliard o mosie viticola la Jerez, in Spania. Aici o intalneste si pe una dintre mostenitoarele familiei care a detinut podgoria, Soledad Montalvo, femeia de care Mauro se indragoseste si cu al carei destin incepe sa se impleteasca viata sa. Intre timp in Cuba intalnise o alta femeie frumoasa, la fel de lipsita de scrupule si care isi va face si ea aparitia in Spania pentru a revendica podgoria. Densitatii de personaje si nenumaratelor intrigi li se alatura conflictul dintre Soledad Montalvo si fiul din prima casatorie al sotului sau englez.

Cartea iti creaza senzatii amestecate. Pe de o parte nu poti sa nu admiri atentia cu care prezinta scriitoarea locurile si personajele sale, intr-un mod care va fi admirat de pasionatii de fictiune istorica, iar pe de alta cu cat vei citi mai mult, vei dobandi senzatia ca Maria Duenas da cartii un aspect telenovelistic, prin intorsaturile de situatie si coincidentele care devin mult prea putin credibile. Vorbim totusi de o carte usoara, foarte potrivita cu atmosfera de vacanta.

Am vazut-o intamplator pe rafturile pline de carti. M-a atras la ea coperta. M-a intrigat. Am luat cartea in mana si am citit cateva randuri. A fost suficient, decizia era luata. Subconstientul lucreaza repede, nu are nevoie de foarte mult pentru a se hotari: cateva secunde sau poate chiar mai putin…

De cand am inceput s-o citesc, n-am mai putut-o lasa din mana. Este una din acele carti…

De obicei nu sunt atrasa de povestile triste, chiar incerc sa le evit. Face parte din sistemul de aparare al creierului meu (incerc sa-l hranesc pe cat se poate cu imagini frumoase, povesti optimiste, ganduri pozitive ca nu cumva sa devieze pe carari gresite 🙂 ). Insa cartea asta are ceva special. Este o poveste trista,dar spusa pe un ton vessel, optimist, te face sa crezi ca in viata, desi e multa durere, ea poatefi vindecata. Oare asa o fi? Daca ma gandesc la biografia autorului, nu stiu ce sa zic..

Cartea este inspirata din secvente autobiografice, Ned Vizzini a petrecut 5 zile in spitalul de psihiatrie suferind de o depresie profunda.De fapt scriitorul, unul dintre cei mai apreciati si populari autori de literatura pentru adolescenti, s-a luptat intrega sa viata cu aceasta boala.

Craig Gilner, personajul principal este un adolescent care pare sa le aiba pe toate: este destept, a intrat la un liceu foarte bun, are o familie iubitoare, are tot ce-si poate dori un tanar de varsta lui. Sau, gresesc, are mai mult decat ar trebui sa aiba un pusti de 15 ani: are ganduri de sinucidere. Cum s-a ajuns aici?

O data cu intrarea la un liceu foarte prestigios, Craig se simte depasit, nu poate face fata volumului foarte mare de invatat, temelor pentru acasa, testelor. “ Imi vad tema de acasa plutind prin fata ochilor inchisi(…)Mi se face greata.” Toate aceste presiuni peste care se adauga indragosteala adolescentina fata de iubita celui mai bun prieten, serile de chilling , adica acelea in care fumeaza alaturi de prietenii lui iarba, il fac sa cedeze si sa aiba ganduri suicidale.

Depresia se instaleaza treptat: nu mai poate manca nimic, face eforturi mari sa se ridice din pat, ca mai apoi sa ajunga la psiholog, sa inghita Zoloft, un medicament usor pentru depresie, si intr-un final sa ajunga internat la spitalul de psihiatrie, sectia adulti. Se interneaza de bunavoie. In timpul celor 5 zile petrecute aici alaturi de presedintele Armelio, regina fundurilor Ebony, Maniacul Unu si Maniacul Doi, psihopatul Humble si altii asemenea lor isi da seama ca viata merita a doua sansa.

M-a impresionat sinceritatea si maturitatea cu care adolescentul depresiv vorbeste despre problema lui, e constient de aceasta boala si doreste sa fie ajutat. Lupta cu ea si vrea sa-si revina, sa fie un copil normal.

E dureros sa-l vezi cum se chinuie, la o varsta asa de frageda, cu gandurile despre esec si temerile ca este un incapabil.

Gandurile se succed in mintea mea unul dupa altul, miscandu-se rapid dinspre fundal in prim-plan, picurand si strangandu-se sub Barbie: sunt un nimeni;n-o sa reusesc niciodata ceva in viata(…)stiu ca sunt un incapabil si ma prefac ca nu sunt. Toate gandurile positive-cele normale(…)se ingramadesc in prim-planul unei minti ingrozite de ce traieste, in gat si pe sira spinarii. Mai rau de atat nici ca se poate.

E dureros sa vezi cat de greu este pentru el sa manance si ce eforturi face pentru o activitate care pentru orice om este ceva normal. Si mai dureros e cand iti dai seama ca aceasta boala a devenit ceva obisnuit pentru copiii nostri intr-o societate care cere prea mult de la ei si le acorda prea putina intelegere si prea putin timp. E dureros cand afli ca Prozac si altele asemenea lui sunt pe post de bomboane, ca societatea pe care am creat-o ne imbolnaveste copiii, mai grav sufletele lor.

(…)sunt o multime de oameni care fac o gramada de bani din crizele (…)vietii. Dintr-o data au o tona de consumatori iesiti din minti si dorindu-si sa cumpere crema de fata, blugi de firma, cursuri de pregatire, preservative (..) orice..toate porcariile pe care obisnuiau sa le cumpere cei in jur de douazeci de ani, au acum cumparatori in jurul varstei de zece ani. Si-au dublat piata de vanzari! (…) in cele din urma, cand se va naste un copil doctorii se vor uita la el intrebandu-se imediat daca nu cumva e nepregatit sa faca fata lumii; iar daca decide ca nu arata prea fericit, o sa-I prescrie antidepresive, inscriindu-l de la incept pe fagasul tipic al consumatorilor de asa ceva.

E trist sa descoperim prin ochii unui copil cum traim intr-o lume in care succesul inseamna MBA-uri, scoli prestigioase, facultati, specializari, sa faci bani, sa fii avocat cel mai bine sau oricum numai BOGAT sa fii.Ar trebui sa-i invatam pe copiii nostri ca esecul face parte din viata, ca nu este o rusine daca nu esti cel mai bun, cel mai frumos, si mai ales ca RUSINE nu are ce cauta in vocabularul si in viata noastra.

Craig reuseste totusi in aceste cinci zile sa descopere ca viata merita traita, ca fericirea sta de fapt in lucrurile simple:

Fugi. Mananca.Bea. mananca mai mult. Nu vomita.mai bine faci un pipi. Apoi fa si-un caca. Sterge-te la fund. Da un telefon.Deschide o usa.Plimba-te cu bicicleta.Plimba-te cu masina. Plimba-te cu metroul.Vorbeste. Discuta cu oamenii. Citeste.(…) Da o petrecere. Scrie cuiva un bilet de multumire. Imbratiseaza-ti mama. Saruta-ti tatal.(…)Traieste. Traieste. Traieste. Traieste.

Autorul incheie pe un ton optimist, insa lasa si un semnal de atentie referitor la aceasta boala, ca ea niciodata nu va fi tratata pe deplin, ci trebuie luptat neincetat impotriva ei:

Stiti, de fapt, nu ma simt mai bine. Mintea mea nu s-a eliberat de povara. Simt cat de usor as putea sa alunec inapoi (…) Nu m-am vindecat de nimic, dar ceva cutremurator mi s-a intamplat. Imi simt corpul cuprins si ridicat in sus si palmuit usor pe spate. Simt inima care bate dis-de-dimineata sambata si-mi spune ca nu vreau sa mor.

Mi-a placut enorm aceasta carte mai ales datorita stilului lejer si oarecum hazliu in care Vizzini prezinta o problema extreme de serioasa. O recomand cu multa caldura si cred ca ar trebuie citita atat de adolescenti, cat si de parinti (actuali si viitori). O gasiti aici, la reducere.

PS: De aceasta data am ales sa savurez un smoothie din capsuni, banana si suc de portocale

Am inceput sa citesc cartea asta la recomandarea unui bun prieten. Discutam cu el, printre altele, despre corporatii, despre cum am ajuns sa depindem de ele prin marfurile si serviciile pe care acestea le produc si vand. Mi-a recomandat sa citesc cartea si i-am urmat sfatul. Stiam de efectele negative ale corporatiilor asupra asupra vietii si comportamentului oamenilor, insa citind “Confesiunile unui asasin economic” am descoperit o noua perspectiva globala, politica. Iar acum trebuie sa mai am o discutie cu prietenul meu sa-l intreb de ce mai lucreaza inca intr-o multinationala dupa ce a citit cartea 🙂 . Mi-e teama insa ca stiu raspunsul lui si ca nu-mi place…

Asasinii economici (AE) sunt profesionisti extrem de bine platiti care escrocheaza tari din intreaga lume pentru sume ajungand la trilioane de dolari. Ei directioneaza bani de la Banca Mondiala, de la Agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala, precum si de la alte organizatii de ajutorare straine catre seifurile corporatiilor gigant si catre buzunarele acelor catorva familii de bogatasi care controleaza resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzeaza in acest scop variaza de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mita, santaj, sex, ajungandu-se pana la crima.

Asa isi incepe John Perkins marturisirea si asta este de fapt esenta intregii carti, laitmotivul pe care-l gasim aproape in fiecare pagina a ei. Autorul sustine ca a fost asasin economic timp de cateva decenii si a facut parte dintr-un sistem foarte bine pus la punct: un scenariu simplu, in care tarile mai putin dezvoltate, bogate in resurse naturale (de regula petrol) sau cu o importanta strategica, sunt convinse, cu ajutorul asa-zisilor specialisti/experti in economie, sa ceara imprumuturi exorbitante de la organizatiile financiare mondiale controlate de SUA (FMI, Banca Mondiala) cu pretextul dezvoltarii economice a respectivelor tari. Organizatiile financiare directioneaza apoi banii catre companii importante din SUA care obtin proiecte gigant de inginerie si constructii in tarile mentionate. Unul din exemple de astfel de companii este Bechtel, va suna cunoscut? ….Dar, sa revenim: important este ca imprumuturile sa fie foarte mari, mai mult decat au nevoie tarile respective pentru ca, in momentul in care tarile ajung in imposibilitatea de a returna banii imprumutati, sa “ cada pentru totdeauna in plasa creditorilor si sa devina tinte usoare, in cazul in care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi in ONU sau accesul la titei sau alte resurse naturale.” Mi se pare cunoscut scenariul asta…

Dupa spusele lui Perkins, rolul asasinului economic este sa justifice nevoia uriaselor imprumuturi prin statistici si analize financiare umflate, astfel incat tarile targetate sa fie convinse ca este spre binele lor: “cei mai multi (…) cred ca favorizam aceste tari cand le construim centrale electrice, autostrazi si porturi. Scolile noastre si presa ne-au invatat sa percepem aceste actiuni ca pe niste fapte altruiste”, facand nevazute efectele devastatoare acestor tactici (imbogatirea oamenilor influenti din tarile respective, distrugerea mediului inconjurator etc).

Si uite cum descoperim cat de inselatoare pot fi analizele economice si statisticile prezentate de asa-zisii experti internationali: “cresterea PIB-ului poate rezulta din cresterea profitului pentru o singura persoana, cum ar fi individul care detine o companie de utilitati publice, in ciuda faptului ca majoritatea suporta povara datoriei. Cei bogati devin si mai bogati, iar cei saraci, si mai saraci. Si, totusi, din punct de vedere statistic, acest fapt este inregistrat ca progres economic.”

Sistemul, continua Perkins in dezvaluirile sale, este atat de bine pus la punct incat nu poti sa-i faci fata. In cazul in care asasinii economici esueaza in planul lor de convingere, apar “sacalii” care, dupa spusele lui, recurg la mita, amenintari, santaj, instigare la revolta etc. Iar daca nici aceste tactici nu reusesc, apar interventiile militare (vezi interventia SUA in Panama, razboiul din Golf).

Perkins da cateva exemple ale operatiunilor asasinilor economici in tari precum Ecuador, Venezuela, Iran, Arabia Saudita, Panama, Irak si vorbeste despre implicarea directa a administratiei Bush in afacerile cu petrol, tolerarea finantarii terorismului si multe multe altele.

E o carte foarte buna pentru a intelege un pic mai mult politica globala, relatiile internationale si economice dintre tari, dedesubturile si interesele din spatele acestor relatii. Ne face sa ne punem intrebari si sa privim cu alti ochi contextul actual global, inclusiv actele de terorism care sunt din ce in ce mai prezente in viata noastra.

Cartea se vrea a fi o confesiune prin care Perkins sa-si descarce constiinta si sa-si spele pacatele. Lasand la o parte parerile lui de rau (care nu m-au impresionat deloc) si explicatiile motivelor pentru care a continuat multa vreme sa fie asasin economic, cartea merita citita si poate sa fie un semnal de alarma pentru noi toti, pentru reconsiderarea vietii, a obiceiurilor si alegerilor noastre din fiecare zi. O puteti comanda aici .

Trebuie sa mentionez ca, la lansarea cartii, cele mai importante publicatii de presa de peste ocean, dar si Guvernul Statelor Unite au negat vehement afirmatiile lui Perkins si le-au pus pe seama teoriei conspiratiilor. Eu va las pe voi sa va formati singuri parerea citind acesta carte.

PS: Alegerea mea pentru fresh-ul de azi a fost sucul simplu de rosii cu putin piper pentru a-mi atenua gustul putin amar lasat de activitatile petrecute in cartea asta 🙂

Până acum două zile nici nu mi-am pus problema că ar putea fi o dezbatere pe tema asta. Din punctul meu de vedere, nu există termen de comparaţie: cartea bate întotdeauna filmul. Mi se pare aproape imposibil ca un film să poată surprinde toate senzaţiile şi emoţiile pe care ţi le stârneşte citirea unei cărţi.
La o discuţie cu prietena mea, aceasta mi-a marturisit că filmul este întotdeauna alegerea ei, preferând să vadă prima dată filmul şi după aceea, dacă i-a plăcut, să încerce şi cartea…Spunea ea că foloseşte imaginile din film pentru a vizualiza în minte ceea ce scrie în carte.

Pentru mine, cartea este primordială. Mi s-a întâmplat de atâtea ori să citesc cartea prima dată, apoi să văd filmul şi să fiu total dezamăgită de acesta. Cum spuneam, e extrem de dificil să cuprinzi în imagini trăirile interioare ale personajelor, descrierea detaliată a fiecărui gest, grimasă etc. În film, accentul fiind pe firul epic al povestirii se pierde foarte mult din detalii care, de multe ori, fac diferenţa.

O să vă dau exemplu de câteva cărţi care mie mi-au plăcut foarte mult, iar ecranizările lor nu m-au mulţumit. Poate dacă vedeam doar filmul şi nu citeam cartea înainte, probabil că-l vedeam cu alţi ochi şi-l apreciam mai mult. Cred că de fapt se întâmplă următorul lucru: în momentul în care citeşti o carte, o vezi cu ochii imaginaţiei tale şi astfel iţi creezi anumite aşteptări de la personaje, imagini etc, iar filmul este rodul imaginaţiei scenariştilor, producătorilor, regizorilor. Şi clar, cele două imaginaţii nu coincid. Atunci apar dezamăgirile.

Voi ce părere aveţi despre acest subiect?

Iată câteva titluri:

Vălul pictat de Somerset Maugham. O carte minunată, pe care am citit-o pe nerăsuflate. Mi-a plăcut transformarea lui Kitty Fane, dintr-o fată superficială, amatoare de distracţii uşoare şi amoruri adulterine într-o femeie sensibilă, capabilă de dăruire şi de iubire profundă. Ecranizarea din 2006 cu Naomi Watts şi Eduard Norton nu s-a ridicat la aşteptările mele, deşi o iubesc pe Naomi şi-mi place foarte mult cum joacă.

Întreabă praful de John Fante. N-ai cum să nu te îndrăgosteşti de Arturo Bandini, tânărul scriitor care işi doreşte cu disperare succesul şi n-ai cum să rămâi indiferent la iubirea fără speranţă pe care i-o poartă senzualei Camilla Lopez, chelneriţă mexicană, dependentă de marijuana şi bolnavă de TBC. Ecranizarea cu Colin Farrell şi Selma Hayek, la fel, nu mi-a trezit un foarte mare interes.

Memoriile unei gheişe de Arthur Golden. Mult premiatul film din 2005, care într-adevăr a fost bun, a fost depăşit în sufletul meu de cartea cu acelaşi nume. Bestseller internaţional, cartea este excelentă, este o adevărată capodoperă. Îmi amintesc că nu puteam s-o las din mână, m-a fascinat totul la această carte, m-a emoţionat, am trăit fiecare minut şi secundă alături de Chiyo.

Parfumul de Patrick Suskind. O altă carte mai mult decât minunată. Genială. Jean-Baptiste Grenouille, copilul născut cu un simţ olfactiv supranatural caută esenţa perfectă pentru parfumul său şi o găseşte, dar cu un cost teribil…Cartea ne prezintă o lume în care doar mirosul contează, fiecare lucru este simţit doar prin prisma mirosului…greu de surprins asta într-un film!

Casa somnului – Jonathan Coe

L-am citit pentru prima data pe Jonathan Coe cu a sa Expo ’58 , o carte care m-a atras prin irezistibilul umor britanic și prin intriga care îmi amintește de filmele despre spionaj din anii ’60 – ’70, în care americanii și rușii se află într-un război continuu pentru supremație. Casa somnului promitea chiar mai mult decât atât, prin recenzii în care era așezată în rândul celor mai bune romane gen thriller.

Începutul cărții e promițător – misterioasa vilă Ashdown, situată pe un promotoriu, servește drept cămin studențesc, după ce a fost vândută de proprietarii anteriori, despre care nu își amintește nimeni ceva. Întâlnim rând pe rând o serie de personaje, fiecare cu o poveste interesantă. Sarah, studentă la pedagogie, suferă de narcolepsie, are deseori probleme în a realiza diferența între ceea ce visează și realitate, de unde apar și o serie de confuzii hilare. Gregory, iubitul său, e pasionat de ea, sau mai degrabă o consideră un caz interesant în cariera lui de psiholog, însă noi vedem doar sfârșitul relației celor doi, declanșat de frigiditatea fetei (cauzată poate de sexul mecanic, lipsit de fantezie și de pasiune al cărui adept este Gregory). În peisaj apare și Robert, un alt student care se îndrăgostește de Sarah, dar și Veronica, o tipă boemă, nonconformistă, cu care Sarah va avea o relație pe restul perioadei facultății. În plan secundar îl cunoaștem pe Terry, prietenul lui Robert, un mare iubitor și cunoscător de cinematografie de artă.

Vom reîntâlni aceleași personaje peste 12 ani, Ashdown, devenit o clinică pentru tratarea tulburărilor de somn fiind locul care îi unește și de această dată. Niciunul dintre ei nu pare a fi un om împlinit, ducând tarele pe care le aveau încă din adolescență. Vom reîntâlni e un mod de a spune, căci cartea nu are un parcurs liniar. Construcția narativă, pe părți care preiau fazele somnului și care reușesc să prezinte într-un adevărat crescendo viața personajelor și evoluția relațiilor dintre ele, precum și intercalarea planului prezent cu acela al trecutului sunt elogiate de mulți bibliofili, dar drept este că pe mine nu au reușit să mă atragă foarte tare, asta poate și datorită faptului că personajele, deși bine conturate, nu m-au atras și nu m-au adus în situația de a empatiza cu vreunul dintre ele. Fiecare rămâne marcat de alegerile din tinerețe, atunci când totul pare simplu și lipsit de consecințe. Nu știu dacă somnul și fazele sale nu reprezintă o simbolistică a vieții, a deciziilor pe care le ei în mod conștient, dar prea ușor de multe ori și care ajung în cele din urmă să te domine, fără a mai putea să le întorci. Mai sunt și coincidențe în viață, care își au propriul rol, așa cum pare a ne spune romanul.

Casa somnului e una dintre acele cărți care nu te duc la o părere tranșantă, bine scrisă, dar care nu te cucerește și nu te face să aștepți cu nerăbdare reîntâlnirea cu paginile sale. Poate că așteptam altceva de la Jonathan Coe pornind de la cealaltă carte a sa și de la opiniile altor cititori.

Trei femei puternice este romanul pentru care Marie Ndiaye, prozatoare franceza de origine senegaleza, este recompensata cu premiul Goncourt 2009. Romanul este in primul rand proza ce spune povestea unor emigranti: o zbatere intre doua continente (Europa si Africa), despre supravietuire, mosternire si repetarea istoriei. Pe scurt, trei personaje feminine diferite, ale caror povesti sunt unite prin suferinta (sacrificiu de sine), iubire si transcedere (iertare).

Norah, o avocata nascuta in Franta, infrunta fantoma tatalui nepasator atunci cand se intoarce in incercarea de a-l scoate din inchisoare pe fratele sau. E povestea victimei care-si confrunta agresorul: tatal care abandoneaza familia (mama si doua fiice) in Paris, in pragul saraciei. Abandonul nu este doar simpla nepasare: inainte de a pleca, tatal il rapeste de langa mama pe singurul fiu, singurul mostenitor care merita dragostea sa. Tatal se imbogateste in Senegal, devenind unul dintre proprietarii unui sat de vacanta – Dara Salam, insa datoria sa fata de copii se limiteaza doar la fiul sau, singurul pentru care construieste o inchisoare de aur in Senegal.

Dara Salam este firul care face legatura cu cea de-a doua poveste, povestea Fantei. Sotul Fantei, Rudy, este un vanzator de bucatarii de tara, reintors in Franta dupa esecul profesoral din Dakar (esec pentru care il invinovateste pe tatal sau, unul dintre proprietarii parcului de distractii Dara Salam). Fanta e atrasa de sotul sau intr-o Franta provinciala, unde nu are posibilitatea de a profesa si este abandonata in fata frustrarii crescande a acestuia, confruntat cu o „cariera” spre care nu are nici o aplecare. Rudy este prototipul tatalui egoist – desi cu o constiinta macinata – care-si rapeste copilul pentru a-si controla consoarta care nu poate astfe; sa-l parareasca.

Khady Demba inchide cercul suferintei si face intoarcerea spre prima poveste: povestea lui Khady Demba este povata depasirii dispretului familiei adoptive. Khady Demba (bona pe care Norah o intalneste in casa tatalui sau) decide sa urmeze visul unui baiat pe care il intalneste intamplator intr-un sat in care totul miroase a peste: acela de a ajunge cu orice pret in Europa. Caci lasa in urma o lume din care un orfan sau o vaduva fara avere sau fara zestre este alungat. Dupa ce scapa de la inec si traverseaza continentul african intr-un camion, ajunge sa lucreze ca prostituata, pe o saltea, in incercarea de a strange bani pentru a-si urma visul. Lupta lui Khady Demba este lupta cu disperarea a unei fiinte care, supusa celor mai mari umilinte, nu vrea sa-si piarda demnitatea de fiinta umana: afirmatia „Eu sunt Khady Demba” se repeta ca o mantra.

Dincolo de filigranul firului povestilor care se impleticeste aproape insesizabil si leaga cele trei povesti, aparent fara legatura intre ele, scriitoare m-a impresionat prin modalitatea in care descrie natura psihologica a conflictelor personajelor. Pe scurt, pentru mine, Marie Ndiaye este maestra traumelor si conflictelor interioare.

Un roman sfasietor, pe care il recomand cu placere. Atentie, da dependenta! Motiv pentru care astept cu nerabdare editia romaneasca „Ladivine”.

Literatura asiatică a exercită întotdeauna o fascinație aparte, iar Valea Minunilor promite să dezvăluie cititorilor un nou colțișor interzis al îndepărtatei civilizații – lumea curtezanelor chineze. Mi-am dat seama citind cartea că gheișele japoneze par mult mai familiare iubitorului de carte, cu a lor imagine de femei rafinate, mai presus parcă de plăcerile carnale.

Amy Tan, autoarea Văii Minunilor e o scriitoare americano – asiatică, lăudată de critici și cititori pentru o serie de romane în care a reușit să prezinte legăturile dintre generații diferite de femei asiatice. Nu le-am citit, poate îmi recomandați voi în comentarii câteva.

În Shanghaiul anilor 1900, Lulu Minturn, o americană, deține una dintre cele mai exclusiviste case de curtezane, în care reușește să atragă atât asiaticii, cât și pe americani și europeni, oferindu-le un loc de socializare în care iau naștere cele mai profitabile afaceri. În casă locuiește și fata sa Violet, pe jumătate chinezoaică, o rasa mixtă care stârnește controverse și dispreț atât în rândul localnicilor, cât și al americanilor. Dura Lulu Minturn devine victima unui plan pus la cale de unul dintre amorezii săi – atunci când dorește să se întoarcă la San Francisco, Violet este răpită, iar casa sa de curtezane devine proprietatea unei bande locale, prin intermediul unor acte false.

Violet ajunge la rândul său într-o casă de curtezane, având menirea să atragă clienți bogați, în calitatea sa de curtezană virgină. Se îndrăgostește de cel care îi cumpără deflorarea la 15 ani, dar află în curând că tradițiile chineze sunt foarte riguroase, iar locul său în societate nu va fi niciodată mai important decât acela pe care îl ocupă acum.

Cartea descrie minuțios normele care ghidează lumea curtezanelor, femei care sunt ceva mai mult decât niște simple prostituate. Clienții trebuie să le curteze, iar pentru a avea acces în patul lor încheie contracte bănoase pe mai multe sezoane. Curtezanele au abilități artistice – poezie, cântece și deprind totodată un întreg arsenal de abilități erotice, căci cadourile pe care le primesc și veniturile lor sunt direct dependente de satisfacția bărbaților care le sunt patroni.

Ca și în cazul mamei sale, viața lui Violet e plină de întâmplări ieșite din comun, pe care dacă ar fi însă să le prezint aici v-aș răpi plăcerea de a citi cartea. Cred că faptul că trece printr-o căsătorie și ajunge la mâna unuia dintre pretendenții săi sunt destule motive ca să vă întrețină curiozitatea.

Am citit unele critici la adresa cărții cu privire la o așa zisă abundență de pasaje pornografice, dar ele sunt de genul celui de mai jos, așa că Valea Minunilor nu s-ar regăsi în topul celor mai bune cărți erotice (îi invit pe cei care nu lasă pudoarea să stea în calea lecturii să intre acolo și să îmi spună impresiile lor). Se folosesc simboluri ca tulpină, fantă, pisc, imagistică desprinsă parcă dintr-o gravură chinezească și care creează un fel de soft porn pentru femei.

În noaptea aceea mi-am rememorat parcă geografia corpului: circumferința schimbătoare a membrelor mele, distanța dintre două puncte mult iubite, scobiturile, gropițele și curburile, adâncimea inimilor noastre apăsate una peste cealaltă. Ne-am unit și ne-am separat, astfel încât să ne putem bucura privindu-ne în ochi înainte să ne prăbușim din nou unul în celălalt.

Opiniile mele despre carte sunt mixte, mi s-a părut puțin cam lungă, ceea ce i-a luat din meritele aduse de desele răsturnări de situație care te fac să ții cartea în mână. Unele situații par clișee desprinse dintr-un serial de televiziune, totuși mi-a plăcut descrierea acestei lumi a curtezanelor și a unei Chine aflate în schimbare, odată cu abdicarea împăratului și instaurarea republicii.

Am întâlnit de-a lungul timpului printre cărţile pe care le-am citit, adevărate bijuterii. Cărţi ce mi-au rămas în suflet, pe care le-am redescoperit după ani de zile şi pe care le-am recitit de mai multe ori. Sunt unele despre care nu-mi mai aduceam aminte firul povestirii sau personajele sau ce se întâmplă de fapt în carte, dar cunoşteam senzaţia plăcută pe care mi-o lăsase respectiva carte. Ştiam că mi-a plăcut foarte tare, dar nu mai ştiam de ce….şi o reciteam…şi o regăseam la fel de minunată.
Iată câteva dintre aceste cărţi. Câteva pentru că sunt mult mai multe, probabil că acest articol va avea o continuare :). Ordinea în care le-am enumerat este întâmplătoare pentru că nu pot să stabilesc un top în adevăratul sens al cuvântului. Toate au fost la fel de frumoase pentru că momentele lecturării, vârsta mea atunci când le-am citit au fost diferite.

1. Laura Esquivel- La fel de iute ca dorinţa. Nu ştiu de unde a apărut această scriitoare, dar este magnifică. Mi-a plăcut foarte mult atât această carte, cât şi Ca apa pentru ciocolată. Este atât de delicată şi vorbeşte aşa de frumos despre dragoste şi atinge foarte multe corzi sensibile. Romanul de faţă este despre Jubilo, unui telegrafist care avea capacitatea de a asculta adevăratele sentimente/gânduri ale oamenilor, chiar dacă aceştia nu reuşeau să le exprime în cuvinte. Este despre iubirea aproape perfectă între Jubilo şi Lucha, este despre relaţia tată-fiică. Dar felul în care Esquivel povesteşte despre toate acestea este incredibil de frumos. V-o recomand cu multă căldură.

2. Stephen Vizinczey- Elogiu femeilor mature. Această carte şi autor maghiar m-au surprins foarte plăcut. Aceasta este o poveste amuzantă despre sex, despre tinereţe, frustrări, greşeli naïve, umilinţe, despre bărbaţii tineri (băieţii :)) şi femeile mature.Cred că această carte merită o recenzie separată pe care o voi scrie foarte curând. În orice caz, e minunată.

3. Pascal Bruckner-Hoţii de frumuseţe. Un bărbat şi o femeie rătăciţi undeva în Alpi, la graniţa între Franţa şi Elveţia ajung să ceară găzduire la o cabană, la familia Steiner unde vor rămâne ostatici. Cei doi Steiner, împreună cu servitorul lor de încredere reprezintă un trio malefic deoarece ei furau…frumuseţi. Adică femei tinere, frumoase, cu gânduri de viitor, le ţineau prizoniere în condiţii inumane până când deveneau urâte, bătrîne, atât fizic, cât şi psihic. Foarte bine scrisă cartea.

4. Sarah Dunant- În compania curtezanei. Un tablou surprinzător al Veneţiei şi al vieţii curtezanelor secolului al XVI-lea. O lume unde opulenţa şi mizeria se întrepătrund, o lume înşelătoare cu clerici decadenţi, vrăjitoare, pitici, curtezane, cu taine, patimi, dorinţe. Este o carte despre iubire şi despre căutarea zadarnică a fericirii. Excelentă!

5. Sandor Marai- Lumânările ard până la capăt. O carte minunată, vezi recenzia ei aici .

6. Luis Landero-Jocuri ale vârstei târzii. Este primul roman publicat de Luis Landero, roman care de altfel a primit în Spania Premiul Naţional pentru Literatură şi Premiul Criticii în anul următor publicării. Un joc între doi adolescenţi întârziaţi în care se fabulează, se construiesc personaje, totul pentru a evita realitatea. O altă carte care merită o recenzie, în curând.

Acestea sunt recomandările mele, cred că şi voi aveţi lista voastră de astfel de lecturi pe care le-aţi reciti oricând. Aştept să mi le împărtăşiţi şi mie 🙂

Recenziile cărților erotice au fost întotdeauna unele dintre cele mai citite de pe blog. Cărțile sunt un domeniu al fanteziei, al imaginației, iar sexualitatea este întodeauna un subiect care îndeamnă la așa ceva. Editurile românești au relativ puține colecții dedicate cărților erotice, iar genul pare a se îndrepta mai degrabă spre genul softcore, un fel de jurnal intim al tipelor pasionate de sado-masochism de tipul seriei Cincizeci de umbre ale lui Grey, o carte care mi s-a părut lipsită de orice calitate literară și de un erotism fără atractivitate. Mulți cititori nu vorbesc despre așa-zisa literatură deocheată, dar voi propune un top al cărților erotice, multe dintre ele trecând de descrierile care pot induce ideea de sexualitate și mergând până la pasajele de sex explicit. E vorba de literatură, să admitem că poate fi interesant.

1.Luni de fiere are calitatea de a îmbina extrem de interesant erotismul și evoluția unui cuplu. Sexul e unul din ingredientele oricărei relații, iar în cazul nostru fanteziile mai puțin obișnuite sunt cele care îi unesc pe Franz și Rebecca, până la punctul în care acestea odată consumate conduc la gelozie și ură. Cel mai bine explică toate acestea însuși Pascal Bruckner – „cuplul de azi are nevoie de o anumita intensitate. Si aceasta nevoie duce uneori la dorinta de a se separa atunci cand intensitatea nu mai este multumitoare. Deci cuplul modern isi iubeste propria criza, lucru care ii explica fragilitatea „. O carte bună, care merită citită dacă ești dispus să lași prejudecățile la o parte.

VEZI PREȚUL

2. Sexus, Nexus și Plexus de Henry Miller, o serie de cărți de fapt, dar între care nu am putut face o departajare, iubitorii genului urmând a le savura pe toate trei. Trilogia devenită deja clasică a stârnit multă vâlvă în anii ’50 când a fost publicată și poți înțelege cu ușurință de ce. O combinație de scene de sex, gânduri și fine constatări psihologice, în care femeile sunt simple obiecte ale plăcerii sexuale, iar bărbaților pare a li se permite orice, nu sunt simplu de digerat probabil de multă lume nici astăzi, când erotismul deja s-a banalizat, dar vă recomand această trilogie.

VEZI PREȚUL

3. Femei de Charles Bukowski are la bază ideea că că cel mai mare păcat al femeii este să aibă „o pizdă deosebit de mare”, deși Chinaski e capabil să aprecieze rafinamentul și inteligența femeilor. Personajul principal Henry Chinaski este văzut ca un alter ego literar al lui Bukowski, căzut în patima femeilor și băuturii, dintre cale le-ar alege întotdeauna pe primele.

VEZI PREȚUL

4. Lolita lui Vladimir Nabokov a devenit o altă operă clasică, numele personajului ajungând să simbolizeze, ca și în carte, pasiunea ciudată a unor bărbați pentru o nimfă. O poveste de dragoste extrem de controversată, care nu ar trebui însă să lipsească dintre cărțile citite. O poți comanda de aici.

5. În Platforma lui Michael Houellebecq erotismul este extrem de prezent – sex oral, sex în trei, swinging, sex oral în locuri publice etc., dar mie nu mi s-a părut deloc vulgar, ci mai degrabă o componentă firească a vieții oricărui european, pe care mulți preferă să o țină închisă într-un spațiu intim bine delimitat. Personajul principal întâlnește o tânără care îi satsiface toate fanteziile, declanșate în fapt de nevoia de reconfirmare a propriei puteri și de negarea înaintării în vârstă. O carte care merită atenția cititorilor.

6. Hotel Iris de Yoko Ogawa este povestea sado-masochistă a unei puștoaice, care găsește în ea evadarea de sub totalitarismul mamei și a unui bărbat cu o viață altfel banală. Scene de dominare și umilire, interesant expuse, fără să fie nevoie să fii un pasionat al acestei laturi sexuale.

VEZI PREȚUL

7. Jurnalul unui călător boem. 1001 de femei de Ciprian Enea ne aduce un altfel de jurnal turistic. Vei cunoaște nenumărate locuri exotice, dar spre deosebire de cele obișnuite aici le vei vedea și prin prisma sexualității femeilor de acolo. Albe, negrese sau asiatice, timide sau experimentate, femeile lui Enea îți aduc o lectură interesantă.

VEZI PREȚUL

8. În Regele Havanei de Pedro Juan Gutierrez suntem introduși în decăzuta capitală cubaneză și atmosfera anilor ’90. Mahalalele și clădirile care au rămas simple amintiri ale perioadei de glorie ascund o viață dură, lupta pentru supraviețuire, droguri, prostituție și o sexualitate debordantă. Cartea îmbină sexualitatea explicită și imagini dure descrise într-un limbaj succint, aproape jurnalistic. Oamenii sunt reduși la nevoile primare: mâncare, băutură și sex. Gutierrez ar putea să figureze cu cărțile sale în orice top de cărți erotice alcătuit în baza limbajului explicit.

9. Elogiu mamei vitrege de Vargas Llosa, un fel de Lolita în varianta masculină. Un puști de zece ani, cu un aspect inocent, își seduce mama vitregă, care de altfel avea o relație sexuală împlinită cu tatăl său. O carte ciudată, deloc ușor de digerat, care crează opinii divergente în rândul cititorilor.

VEZI PREȚUL

10. J. Ființa Sexuală de Kenzaburo Oe confirmă gusturile ciudate ale japonezilor în materie de sex. Sex în grup, homosexualiate și exhibiționiști care pot fi satisfăcuți doar de masturbarea în mijloacele de transport public crează un univers erotic exotic, care intră cu ușurință în topul cărților erotice bizare.

VEZI PREȚUL

11. Cimitirul de Adrian Teleșpan e o altă carte faină, deși trebuie să ai stomac să te obișnuiești cu ea. E vorba de un român care se stabilește la Londra, o carte plină de umor și ironie, foarte comentată pe blogurile de cărți atunci când a apărut. Motivul e simplu – e o carte porno gay, în care sexul explicit abundă, cum ar fi imaginea pulii intrând într-un cur de bărbat sau cheful de o muie pe care o are tipul. Nu fiți contrariați, este exact limbajul din carte.

12. Miros de roșcată amară și alte povestiri scandaloase de Dan Alexa, o savuroasă colecție de povestiri, pornește de la premisa că Patriarhia nu vrea să vorbim despre pizdă. Povestirile sunt vii și terifiante și amuzante și line și abrupte și încărcate și simple și reale și fantastice, merită să apară în acest top cărți erotice.

13. Cărțile erotice explorează în principal deviațiile sexuale, sau se pare că pe multe de genul acesta le-am nimerit eu. Așa este și Pianista lui Elfriede Jelinek, în care Erika, o profesoară de pian trecută de 30 de ani care locuiește cu mama sa, are o viață sexuală se reduce la aventuri extreme: se ascunde noaptea în tufișuri pentru a urmări cuplurile care fac dragoste, merge la Peep-Showuri unde îi place să simtă mirosul spermei întărite de pe șervețelele de pe jos și nu îi sunt străine nici cinematografele porno cu filme bizare.

14. În Vârstele lui Lulu – Almudena Grandes, o puștoaică se cuplează cu un prieten al fratelui său, mult mai în vârstă decât ea. Își începe viața sexuală devreme, cu experiențe extreme pentru oricine, iar asta se pare că îi va crea dependența de sex. Transexuali, sadomasochiști, cupluri bisexuale sau gay, toate sunt experimentate de Lulu și toate sunt descrise explicit în carte.

15. Albastru nemărginit, aproape transparent de Ryu Murakami aduce viața neconvențională a unui grup de tineri japonezi din anii ’70, o imagine incetosata a unor partide de sex explicite, extrem de perverse, descrise in detaliu, sau pagini intregi despre droguri, prepararea lor, injectarea, senzatiile duse la extrem. Nu e cea mai bună carte a lui Ryu, dar e o experiență literară.

Carti PDF Gratis Online

LITERATURĂ CLASICĂ

CĂRȚI DE DRAGOSTE CARE MERITĂ CITITE

Nobila doamnă din Yodo – Yasushi Inoue

Casa somnului – Jonathan Coe

Popular Posts

Connect With Us

Label Cloud

Blog Archive

Newsletter

Subscribe Our Newsletter