Parrot și Olivier în America – Peter Carey

Olivier si Parrot este o experiență minunată despre descoperirea lumii noi, despre începuturi, sfîrșituri și reinventări ale democrației.

Cartea este inspirată de cartea Despre Democrație în America, lucrarea vizionară în două volume (1835, 1840) a lui Alexis de Tocqueville, însă nu este nici pe departe o biografie, ci o reinventare a experienței de pe noul continent al marelui gînditor și om politic din secolul XIX.
Câteva cuvinte despre Tocqueville conturează personajul principal – Olivier: ca și Toqueville, Olivier este născut într-o familie din vechea nobilime normandă, educat de un abate jansemist și studiază dreptul înainte de a întreprinde marea călătorie inițiatică peste ocean. Olivier este ajutat să își descopere un interes față de munca silnica în închisoare. Datoria lui patriotică era să plece în străinatate și să scrie un raport Despre sistemul penitenciar din Statele Unite și aplicarea lui în Franța.

Parrot – celălalt personaj principal din roman – este slujitorul, lacheul, scribul, traducătorul, protectorul, secretarul și, în final, prietenul lui Olivier. Parrot este un fel de mijlocitor, de tampon între vechea aristocrație privilegiată și lumea noua caracterizată de egalitatea condițiilor sociale, cu cariere deschise tuturor cetățenilor. În traversarea oceanului, conții, baronii și regii lasă scena unui fabricant de cuie bogat, unui fermier devenit bancher, unui evreu care se împăunează cu titlul de impresar, unei cântărețe (chipurile) de operă, unei pictorițe spălătorese, pe scurt, celei mai îngrozitoare burghezii.

Apoi descoperim America prin ochii celor două personaje opuse, din scrisorile detaliate trimise de Olivier către părinții săi la Paris și din încercările dezrădăcinatului Parrot de a-și găsi, în sfârșit, în America un cămin. Olivier pornește în tuneul american de descoperire a sistemului penitenciar, insoțit de alaiul oficialitățiilor locale: membrii în consiliul de administrație al noii House of Refuge for Delinquent Minors, guvernatori ai închisorilor din Wethersfield și Sing Sing, membrii Societății pentru atenuarea suferințelor din închisorile publice etc.  Vizita New York-ului se transformă în turneul închisorilor:  Tombes, Spitalul pentru bolnavi psihic din Bloomingdale, Azilul pentru orbi și surzi de pe Fifth Avenue, Azilul si penitenciarul Bellevue, Blackwell Island.

Lumea nouă se destăinui încet: aflăm astfel despre lucrurile pe care americanii le baga în stomac, despre conversațiile americanilor, despre faptul că americanii sunt obsedați de negoț și bani, despre normele americane de frumusețe (ten proaspăt american versus șarm exterior european).
America închisorilor contrastează cu America noului început pe care Parrot o descoperă. Deși în plan secund, Parrot este un personaj exotic, un aventurier, plin de culoare și umor. Fiu al unui culegator de texte, inițiat ca gravor, aboandonat de protectorul său pe tărmul Australiei de unde este recuperat 20 de ani mai târziu, servitor credincios și eliberat în America tuturor posibilităților, unde începe o afacere cu gravuri pentru Pasarile Americii.

Vă recomand cu mare drag Olivier și Parrot în America, vă garantrez că fie o citiți în 2-3 zile, fie într-o lună, nu o să vă plictisiți nici măcar o clipă. Sunt întru totul de acord cu caracterizarea făcută lui Carey de Evening Standard ca fiinf unul dintre cei mai mari povestitori ai vremurilor noastre, unul care te face să scoți telefonul din priză, să uiți de televizoe și să ignori soneria de la ușă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu