Am vazut-o intamplator pe rafturile pline de carti. M-a atras la ea coperta. M-a intrigat. Am luat cartea in mana si am citit cateva randuri. A fost suficient, decizia era luata. Subconstientul lucreaza repede, nu are nevoie de foarte mult pentru a se hotari: cateva secunde sau poate chiar mai putin…
De cand am inceput s-o citesc, n-am mai putut-o lasa din mana. Este una din acele carti…
De obicei nu sunt atrasa de povestile triste, chiar incerc sa le evit. Face parte din sistemul de aparare al creierului meu (incerc sa-l hranesc pe cat se poate cu imagini frumoase, povesti optimiste, ganduri pozitive ca nu cumva sa devieze pe carari gresite 🙂 ). Insa cartea asta are ceva special. Este o poveste trista,dar spusa pe un ton vessel, optimist, te face sa crezi ca in viata, desi e multa durere, ea poatefi vindecata. Oare asa o fi? Daca ma gandesc la biografia autorului, nu stiu ce sa zic..
Cartea este inspirata din secvente autobiografice, Ned Vizzini a petrecut 5 zile in spitalul de psihiatrie suferind de o depresie profunda.De fapt scriitorul, unul dintre cei mai apreciati si populari autori de literatura pentru adolescenti, s-a luptat intrega sa viata cu aceasta boala.
Craig Gilner, personajul principal este un adolescent care pare sa le aiba pe toate: este destept, a intrat la un liceu foarte bun, are o familie iubitoare, are tot ce-si poate dori un tanar de varsta lui. Sau, gresesc, are mai mult decat ar trebui sa aiba un pusti de 15 ani: are ganduri de sinucidere. Cum s-a ajuns aici?
O data cu intrarea la un liceu foarte prestigios, Craig se simte depasit, nu poate face fata volumului foarte mare de invatat, temelor pentru acasa, testelor. “ Imi vad tema de acasa plutind prin fata ochilor inchisi(…)Mi se face greata.” Toate aceste presiuni peste care se adauga indragosteala adolescentina fata de iubita celui mai bun prieten, serile de chilling , adica acelea in care fumeaza alaturi de prietenii lui iarba, il fac sa cedeze si sa aiba ganduri suicidale.
Depresia se instaleaza treptat: nu mai poate manca nimic, face eforturi mari sa se ridice din pat, ca mai apoi sa ajunga la psiholog, sa inghita Zoloft, un medicament usor pentru depresie, si intr-un final sa ajunga internat la spitalul de psihiatrie, sectia adulti. Se interneaza de bunavoie. In timpul celor 5 zile petrecute aici alaturi de presedintele Armelio, regina fundurilor Ebony, Maniacul Unu si Maniacul Doi, psihopatul Humble si altii asemenea lor isi da seama ca viata merita a doua sansa.
M-a impresionat sinceritatea si maturitatea cu care adolescentul depresiv vorbeste despre problema lui, e constient de aceasta boala si doreste sa fie ajutat. Lupta cu ea si vrea sa-si revina, sa fie un copil normal.
E dureros sa-l vezi cum se chinuie, la o varsta asa de frageda, cu gandurile despre esec si temerile ca este un incapabil.
Gandurile se succed in mintea mea unul dupa altul, miscandu-se rapid dinspre fundal in prim-plan, picurand si strangandu-se sub Barbie: sunt un nimeni;n-o sa reusesc niciodata ceva in viata(…)stiu ca sunt un incapabil si ma prefac ca nu sunt. Toate gandurile positive-cele normale(…)se ingramadesc in prim-planul unei minti ingrozite de ce traieste, in gat si pe sira spinarii. Mai rau de atat nici ca se poate.
E dureros sa vezi cat de greu este pentru el sa manance si ce eforturi face pentru o activitate care pentru orice om este ceva normal. Si mai dureros e cand iti dai seama ca aceasta boala a devenit ceva obisnuit pentru copiii nostri intr-o societate care cere prea mult de la ei si le acorda prea putina intelegere si prea putin timp. E dureros cand afli ca Prozac si altele asemenea lui sunt pe post de bomboane, ca societatea pe care am creat-o ne imbolnaveste copiii, mai grav sufletele lor.
(…)sunt o multime de oameni care fac o gramada de bani din crizele (…)vietii. Dintr-o data au o tona de consumatori iesiti din minti si dorindu-si sa cumpere crema de fata, blugi de firma, cursuri de pregatire, preservative (..) orice..toate porcariile pe care obisnuiau sa le cumpere cei in jur de douazeci de ani, au acum cumparatori in jurul varstei de zece ani. Si-au dublat piata de vanzari! (…) in cele din urma, cand se va naste un copil doctorii se vor uita la el intrebandu-se imediat daca nu cumva e nepregatit sa faca fata lumii; iar daca decide ca nu arata prea fericit, o sa-I prescrie antidepresive, inscriindu-l de la incept pe fagasul tipic al consumatorilor de asa ceva.
E trist sa descoperim prin ochii unui copil cum traim intr-o lume in care succesul inseamna MBA-uri, scoli prestigioase, facultati, specializari, sa faci bani, sa fii avocat cel mai bine sau oricum numai BOGAT sa fii.Ar trebui sa-i invatam pe copiii nostri ca esecul face parte din viata, ca nu este o rusine daca nu esti cel mai bun, cel mai frumos, si mai ales ca RUSINE nu are ce cauta in vocabularul si in viata noastra.
Craig reuseste totusi in aceste cinci zile sa descopere ca viata merita traita, ca fericirea sta de fapt in lucrurile simple:
Fugi. Mananca.Bea. mananca mai mult. Nu vomita.mai bine faci un pipi. Apoi fa si-un caca. Sterge-te la fund. Da un telefon.Deschide o usa.Plimba-te cu bicicleta.Plimba-te cu masina. Plimba-te cu metroul.Vorbeste. Discuta cu oamenii. Citeste.(…) Da o petrecere. Scrie cuiva un bilet de multumire. Imbratiseaza-ti mama. Saruta-ti tatal.(…)Traieste. Traieste. Traieste. Traieste.
Autorul incheie pe un ton optimist, insa lasa si un semnal de atentie referitor la aceasta boala, ca ea niciodata nu va fi tratata pe deplin, ci trebuie luptat neincetat impotriva ei:
Stiti, de fapt, nu ma simt mai bine. Mintea mea nu s-a eliberat de povara. Simt cat de usor as putea sa alunec inapoi (…) Nu m-am vindecat de nimic, dar ceva cutremurator mi s-a intamplat. Imi simt corpul cuprins si ridicat in sus si palmuit usor pe spate. Simt inima care bate dis-de-dimineata sambata si-mi spune ca nu vreau sa mor.
Mi-a placut enorm aceasta carte mai ales datorita stilului lejer si oarecum hazliu in care Vizzini prezinta o problema extreme de serioasa. O recomand cu multa caldura si cred ca ar trebuie citita atat de adolescenti, cat si de parinti (actuali si viitori). O gasiti aici, la reducere.
PS: De aceasta data am ales sa savurez un smoothie din capsuni, banana si suc de portocale
