Am inceput sa citesc cartea asta la recomandarea unui bun prieten. Discutam cu el, printre altele, despre corporatii, despre cum am ajuns sa depindem de ele prin marfurile si serviciile pe care acestea le produc si vand. Mi-a recomandat sa citesc cartea si i-am urmat sfatul. Stiam de efectele negative ale corporatiilor asupra asupra vietii si comportamentului oamenilor, insa citind “Confesiunile unui asasin economic” am descoperit o noua perspectiva globala, politica. Iar acum trebuie sa mai am o discutie cu prietenul meu sa-l intreb de ce mai lucreaza inca intr-o multinationala dupa ce a citit cartea 🙂 . Mi-e teama insa ca stiu raspunsul lui si ca nu-mi place…

Asasinii economici (AE) sunt profesionisti extrem de bine platiti care escrocheaza tari din intreaga lume pentru sume ajungand la trilioane de dolari. Ei directioneaza bani de la Banca Mondiala, de la Agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala, precum si de la alte organizatii de ajutorare straine catre seifurile corporatiilor gigant si catre buzunarele acelor catorva familii de bogatasi care controleaza resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzeaza in acest scop variaza de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mita, santaj, sex, ajungandu-se pana la crima.

Asa isi incepe John Perkins marturisirea si asta este de fapt esenta intregii carti, laitmotivul pe care-l gasim aproape in fiecare pagina a ei. Autorul sustine ca a fost asasin economic timp de cateva decenii si a facut parte dintr-un sistem foarte bine pus la punct: un scenariu simplu, in care tarile mai putin dezvoltate, bogate in resurse naturale (de regula petrol) sau cu o importanta strategica, sunt convinse, cu ajutorul asa-zisilor specialisti/experti in economie, sa ceara imprumuturi exorbitante de la organizatiile financiare mondiale controlate de SUA (FMI, Banca Mondiala) cu pretextul dezvoltarii economice a respectivelor tari. Organizatiile financiare directioneaza apoi banii catre companii importante din SUA care obtin proiecte gigant de inginerie si constructii in tarile mentionate. Unul din exemple de astfel de companii este Bechtel, va suna cunoscut? ….Dar, sa revenim: important este ca imprumuturile sa fie foarte mari, mai mult decat au nevoie tarile respective pentru ca, in momentul in care tarile ajung in imposibilitatea de a returna banii imprumutati, sa “ cada pentru totdeauna in plasa creditorilor si sa devina tinte usoare, in cazul in care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi in ONU sau accesul la titei sau alte resurse naturale.” Mi se pare cunoscut scenariul asta…

Dupa spusele lui Perkins, rolul asasinului economic este sa justifice nevoia uriaselor imprumuturi prin statistici si analize financiare umflate, astfel incat tarile targetate sa fie convinse ca este spre binele lor: “cei mai multi (…) cred ca favorizam aceste tari cand le construim centrale electrice, autostrazi si porturi. Scolile noastre si presa ne-au invatat sa percepem aceste actiuni ca pe niste fapte altruiste”, facand nevazute efectele devastatoare acestor tactici (imbogatirea oamenilor influenti din tarile respective, distrugerea mediului inconjurator etc).

Si uite cum descoperim cat de inselatoare pot fi analizele economice si statisticile prezentate de asa-zisii experti internationali: “cresterea PIB-ului poate rezulta din cresterea profitului pentru o singura persoana, cum ar fi individul care detine o companie de utilitati publice, in ciuda faptului ca majoritatea suporta povara datoriei. Cei bogati devin si mai bogati, iar cei saraci, si mai saraci. Si, totusi, din punct de vedere statistic, acest fapt este inregistrat ca progres economic.”

Sistemul, continua Perkins in dezvaluirile sale, este atat de bine pus la punct incat nu poti sa-i faci fata. In cazul in care asasinii economici esueaza in planul lor de convingere, apar “sacalii” care, dupa spusele lui, recurg la mita, amenintari, santaj, instigare la revolta etc. Iar daca nici aceste tactici nu reusesc, apar interventiile militare (vezi interventia SUA in Panama, razboiul din Golf).

Perkins da cateva exemple ale operatiunilor asasinilor economici in tari precum Ecuador, Venezuela, Iran, Arabia Saudita, Panama, Irak si vorbeste despre implicarea directa a administratiei Bush in afacerile cu petrol, tolerarea finantarii terorismului si multe multe altele.

E o carte foarte buna pentru a intelege un pic mai mult politica globala, relatiile internationale si economice dintre tari, dedesubturile si interesele din spatele acestor relatii. Ne face sa ne punem intrebari si sa privim cu alti ochi contextul actual global, inclusiv actele de terorism care sunt din ce in ce mai prezente in viata noastra.

Cartea se vrea a fi o confesiune prin care Perkins sa-si descarce constiinta si sa-si spele pacatele. Lasand la o parte parerile lui de rau (care nu m-au impresionat deloc) si explicatiile motivelor pentru care a continuat multa vreme sa fie asasin economic, cartea merita citita si poate sa fie un semnal de alarma pentru noi toti, pentru reconsiderarea vietii, a obiceiurilor si alegerilor noastre din fiecare zi. O puteti comanda aici .

Trebuie sa mentionez ca, la lansarea cartii, cele mai importante publicatii de presa de peste ocean, dar si Guvernul Statelor Unite au negat vehement afirmatiile lui Perkins si le-au pus pe seama teoriei conspiratiilor. Eu va las pe voi sa va formati singuri parerea citind acesta carte.

PS: Alegerea mea pentru fresh-ul de azi a fost sucul simplu de rosii cu putin piper pentru a-mi atenua gustul putin amar lasat de activitatile petrecute in cartea asta 🙂

Continue reading

Până acum două zile nici nu mi-am pus problema că ar putea fi o dezbatere pe tema asta. Din punctul meu de vedere, nu există termen de comparaţie: cartea bate întotdeauna filmul. Mi se pare aproape imposibil ca un film să poată surprinde toate senzaţiile şi emoţiile pe care ţi le stârneşte citirea unei cărţi.
La o discuţie cu prietena mea, aceasta mi-a marturisit că filmul este întotdeauna alegerea ei, preferând să vadă prima dată filmul şi după aceea, dacă i-a plăcut, să încerce şi cartea…Spunea ea că foloseşte imaginile din film pentru a vizualiza în minte ceea ce scrie în carte.

Pentru mine, cartea este primordială. Mi s-a întâmplat de atâtea ori să citesc cartea prima dată, apoi să văd filmul şi să fiu total dezamăgită de acesta. Cum spuneam, e extrem de dificil să cuprinzi în imagini trăirile interioare ale personajelor, descrierea detaliată a fiecărui gest, grimasă etc. În film, accentul fiind pe firul epic al povestirii se pierde foarte mult din detalii care, de multe ori, fac diferenţa.

O să vă dau exemplu de câteva cărţi care mie mi-au plăcut foarte mult, iar ecranizările lor nu m-au mulţumit. Poate dacă vedeam doar filmul şi nu citeam cartea înainte, probabil că-l vedeam cu alţi ochi şi-l apreciam mai mult. Cred că de fapt se întâmplă următorul lucru: în momentul în care citeşti o carte, o vezi cu ochii imaginaţiei tale şi astfel iţi creezi anumite aşteptări de la personaje, imagini etc, iar filmul este rodul imaginaţiei scenariştilor, producătorilor, regizorilor. Şi clar, cele două imaginaţii nu coincid. Atunci apar dezamăgirile.

Voi ce părere aveţi despre acest subiect?

Iată câteva titluri:

Vălul pictat de Somerset Maugham. O carte minunată, pe care am citit-o pe nerăsuflate. Mi-a plăcut transformarea lui Kitty Fane, dintr-o fată superficială, amatoare de distracţii uşoare şi amoruri adulterine într-o femeie sensibilă, capabilă de dăruire şi de iubire profundă. Ecranizarea din 2006 cu Naomi Watts şi Eduard Norton nu s-a ridicat la aşteptările mele, deşi o iubesc pe Naomi şi-mi place foarte mult cum joacă.

Întreabă praful de John Fante. N-ai cum să nu te îndrăgosteşti de Arturo Bandini, tânărul scriitor care işi doreşte cu disperare succesul şi n-ai cum să rămâi indiferent la iubirea fără speranţă pe care i-o poartă senzualei Camilla Lopez, chelneriţă mexicană, dependentă de marijuana şi bolnavă de TBC. Ecranizarea cu Colin Farrell şi Selma Hayek, la fel, nu mi-a trezit un foarte mare interes.

Memoriile unei gheişe de Arthur Golden. Mult premiatul film din 2005, care într-adevăr a fost bun, a fost depăşit în sufletul meu de cartea cu acelaşi nume. Bestseller internaţional, cartea este excelentă, este o adevărată capodoperă. Îmi amintesc că nu puteam s-o las din mână, m-a fascinat totul la această carte, m-a emoţionat, am trăit fiecare minut şi secundă alături de Chiyo.

Parfumul de Patrick Suskind. O altă carte mai mult decât minunată. Genială. Jean-Baptiste Grenouille, copilul născut cu un simţ olfactiv supranatural caută esenţa perfectă pentru parfumul său şi o găseşte, dar cu un cost teribil…Cartea ne prezintă o lume în care doar mirosul contează, fiecare lucru este simţit doar prin prisma mirosului…greu de surprins asta într-un film!

Continue reading

Casa somnului – Jonathan Coe

L-am citit pentru prima data pe Jonathan Coe cu a sa Expo ’58 , o carte care m-a atras prin irezistibilul umor britanic și prin intriga care îmi amintește de filmele despre spionaj din anii ’60 – ’70, în care americanii și rușii se află într-un război continuu pentru supremație. Casa somnului promitea chiar mai mult decât atât, prin recenzii în care era așezată în rândul celor mai bune romane gen thriller.

Începutul cărții e promițător – misterioasa vilă Ashdown, situată pe un promotoriu, servește drept cămin studențesc, după ce a fost vândută de proprietarii anteriori, despre care nu își amintește nimeni ceva. Întâlnim rând pe rând o serie de personaje, fiecare cu o poveste interesantă. Sarah, studentă la pedagogie, suferă de narcolepsie, are deseori probleme în a realiza diferența între ceea ce visează și realitate, de unde apar și o serie de confuzii hilare. Gregory, iubitul său, e pasionat de ea, sau mai degrabă o consideră un caz interesant în cariera lui de psiholog, însă noi vedem doar sfârșitul relației celor doi, declanșat de frigiditatea fetei (cauzată poate de sexul mecanic, lipsit de fantezie și de pasiune al cărui adept este Gregory). În peisaj apare și Robert, un alt student care se îndrăgostește de Sarah, dar și Veronica, o tipă boemă, nonconformistă, cu care Sarah va avea o relație pe restul perioadei facultății. În plan secundar îl cunoaștem pe Terry, prietenul lui Robert, un mare iubitor și cunoscător de cinematografie de artă.

Vom reîntâlni aceleași personaje peste 12 ani, Ashdown, devenit o clinică pentru tratarea tulburărilor de somn fiind locul care îi unește și de această dată. Niciunul dintre ei nu pare a fi un om împlinit, ducând tarele pe care le aveau încă din adolescență. Vom reîntâlni e un mod de a spune, căci cartea nu are un parcurs liniar. Construcția narativă, pe părți care preiau fazele somnului și care reușesc să prezinte într-un adevărat crescendo viața personajelor și evoluția relațiilor dintre ele, precum și intercalarea planului prezent cu acela al trecutului sunt elogiate de mulți bibliofili, dar drept este că pe mine nu au reușit să mă atragă foarte tare, asta poate și datorită faptului că personajele, deși bine conturate, nu m-au atras și nu m-au adus în situația de a empatiza cu vreunul dintre ele. Fiecare rămâne marcat de alegerile din tinerețe, atunci când totul pare simplu și lipsit de consecințe. Nu știu dacă somnul și fazele sale nu reprezintă o simbolistică a vieții, a deciziilor pe care le ei în mod conștient, dar prea ușor de multe ori și care ajung în cele din urmă să te domine, fără a mai putea să le întorci. Mai sunt și coincidențe în viață, care își au propriul rol, așa cum pare a ne spune romanul.

Casa somnului e una dintre acele cărți care nu te duc la o părere tranșantă, bine scrisă, dar care nu te cucerește și nu te face să aștepți cu nerăbdare reîntâlnirea cu paginile sale. Poate  că așteptam altceva de la Jonathan Coe pornind de la cealaltă carte a sa și de la opiniile altor cititori.

Continue reading

Trei femei puternice este romanul pentru care Marie Ndiaye, prozatoare franceza de origine senegaleza, este recompensata cu premiul Goncourt 2009. Romanul este in primul rand proza ce spune povestea unor emigranti: o zbatere intre doua continente (Europa si Africa), despre supravietuire, mosternire si repetarea istoriei. Pe scurt, trei personaje feminine diferite, ale caror povesti sunt unite prin suferinta (sacrificiu de sine), iubire si transcedere (iertare).

Norah, o avocata nascuta in Franta, infrunta fantoma tatalui nepasator atunci cand se intoarce in incercarea de a-l scoate din inchisoare pe fratele sau. E povestea victimei care-si confrunta agresorul: tatal care abandoneaza familia (mama si doua fiice) in Paris, in pragul saraciei. Abandonul nu este doar simpla nepasare: inainte de a pleca, tatal il rapeste de langa mama pe singurul fiu, singurul mostenitor care merita dragostea sa. Tatal se imbogateste in Senegal, devenind unul dintre proprietarii unui sat de vacanta – Dara Salam, insa datoria sa fata de copii se limiteaza doar la fiul sau, singurul pentru care construieste o inchisoare de aur in Senegal.

Dara Salam este firul care face legatura cu cea de-a doua poveste, povestea Fantei. Sotul Fantei, Rudy, este un vanzator de bucatarii de tara, reintors in Franta dupa esecul profesoral din Dakar (esec pentru care il invinovateste pe tatal sau, unul dintre proprietarii parcului de distractii Dara Salam). Fanta e atrasa de sotul sau intr-o Franta provinciala, unde nu are posibilitatea de a profesa si este abandonata in fata frustrarii crescande a acestuia, confruntat cu o „cariera” spre care nu are nici o aplecare. Rudy este prototipul tatalui egoist – desi cu o constiinta macinata – care-si rapeste copilul pentru a-si controla consoarta care nu poate astfe; sa-l parareasca.

Khady Demba inchide cercul suferintei si face intoarcerea spre prima poveste: povestea lui Khady Demba este povata depasirii dispretului familiei adoptive. Khady Demba (bona pe care Norah o intalneste in casa tatalui sau) decide sa urmeze visul unui baiat pe care il intalneste intamplator intr-un sat in care totul miroase a peste: acela de a ajunge cu orice pret in Europa. Caci lasa in urma o lume din care un orfan sau o vaduva fara avere sau fara zestre este alungat. Dupa ce scapa de la inec si traverseaza continentul african intr-un camion, ajunge sa lucreze ca prostituata, pe o saltea, in incercarea de a strange bani pentru a-si urma visul. Lupta lui Khady Demba este lupta cu disperarea a unei fiinte care, supusa celor mai mari umilinte, nu vrea sa-si piarda demnitatea de fiinta umana: afirmatia „Eu sunt Khady Demba” se repeta ca o mantra.

Dincolo de filigranul firului povestilor care se impleticeste aproape insesizabil si leaga cele trei povesti, aparent fara legatura intre ele, scriitoare m-a impresionat prin modalitatea in care descrie natura psihologica a conflictelor personajelor. Pe scurt, pentru mine, Marie Ndiaye este maestra traumelor  si conflictelor interioare.

Un roman sfasietor, pe care il recomand cu placere. Atentie, da dependenta! Motiv pentru care astept cu nerabdare editia romaneasca „Ladivine”.

Continue reading

Literatura asiatică a exercită întotdeauna o fascinație aparte, iar Valea Minunilor promite să dezvăluie cititorilor un nou colțișor interzis al îndepărtatei civilizații – lumea curtezanelor chineze. Mi-am dat seama citind cartea că gheișele japoneze par mult mai familiare iubitorului de carte, cu a lor imagine de femei rafinate, mai presus parcă de plăcerile carnale.

Amy Tan, autoarea Văii Minunilor e o scriitoare americano – asiatică, lăudată de critici și cititori pentru o serie de romane în care a reușit să prezinte legăturile dintre generații diferite de femei asiatice. Nu le-am citit, poate îmi recomandați voi în comentarii câteva.

În Shanghaiul anilor 1900, Lulu Minturn, o americană, deține una dintre cele mai exclusiviste case de curtezane, în care reușește să atragă atât asiaticii, cât și pe americani și europeni, oferindu-le un loc de socializare în care iau naștere cele mai profitabile afaceri. În casă locuiește și fata sa Violet, pe jumătate chinezoaică, o rasa mixtă care stârnește controverse și dispreț atât în rândul localnicilor, cât și al americanilor. Dura Lulu Minturn devine victima unui plan pus la cale de unul dintre amorezii săi – atunci când dorește să se întoarcă la San Francisco, Violet este răpită, iar casa sa de curtezane devine proprietatea unei bande locale, prin intermediul unor acte false.

Violet ajunge la rândul său într-o casă de curtezane, având menirea să atragă clienți bogați, în calitatea sa de curtezană virgină. Se îndrăgostește de cel care îi cumpără deflorarea la 15 ani, dar află în curând că tradițiile chineze sunt foarte riguroase, iar locul său în societate nu va fi niciodată mai important decât acela pe care îl ocupă acum.

Cartea descrie minuțios normele care ghidează lumea curtezanelor, femei care sunt ceva mai mult decât niște simple prostituate. Clienții trebuie să le curteze, iar pentru a avea acces în patul lor încheie contracte  bănoase pe mai multe sezoane. Curtezanele au abilități artistice – poezie, cântece și deprind totodată un întreg arsenal de abilități erotice, căci cadourile pe care le primesc și veniturile lor sunt direct dependente de satisfacția bărbaților care le sunt patroni.

Ca și în cazul mamei sale, viața lui Violet e plină de întâmplări ieșite din comun, pe care dacă ar fi însă să le prezint aici v-aș răpi plăcerea de a citi cartea. Cred că faptul că trece printr-o căsătorie și ajunge la mâna unuia dintre pretendenții săi sunt destule motive ca să vă întrețină curiozitatea.

Am citit unele critici la adresa cărții cu privire la o așa zisă abundență de pasaje pornografice, dar ele sunt de genul celui de mai jos, așa că Valea Minunilor nu s-ar regăsi în topul celor mai bune cărți erotice  (îi invit pe cei care nu lasă pudoarea să stea în calea lecturii să intre acolo și să îmi spună impresiile lor). Se folosesc simboluri ca tulpină, fantă, pisc, imagistică desprinsă parcă dintr-o gravură chinezească și care creează un fel de soft porn pentru femei.

În noaptea aceea mi-am rememorat parcă geografia corpului: circumferința schimbătoare a membrelor mele, distanța dintre două puncte mult iubite, scobiturile, gropițele și curburile, adâncimea inimilor noastre apăsate una peste cealaltă. Ne-am unit și ne-am separat, astfel încât să ne putem bucura privindu-ne în ochi înainte să ne prăbușim din nou unul în celălalt.

Opiniile mele despre carte sunt mixte, mi s-a părut puțin cam lungă, ceea ce i-a luat din meritele aduse de desele răsturnări de situație care te fac să ții cartea în mână. Unele situații par clișee desprinse dintr-un serial de televiziune, totuși mi-a plăcut descrierea acestei lumi a curtezanelor și a unei Chine aflate în schimbare, odată cu abdicarea împăratului și instaurarea republicii.

Continue reading

Am întâlnit de-a lungul timpului printre cărţile pe care le-am citit, adevărate bijuterii. Cărţi ce mi-au rămas în suflet, pe care le-am redescoperit după ani de zile şi pe care le-am recitit de mai multe ori. Sunt unele despre care nu-mi mai aduceam aminte firul povestirii sau personajele sau ce se întâmplă de fapt în carte, dar cunoşteam senzaţia plăcută pe care mi-o lăsase respectiva carte. Ştiam că mi-a plăcut foarte tare, dar nu mai ştiam de ce….şi o reciteam…şi o regăseam la fel de minunată.
Iată câteva dintre aceste cărţi. Câteva pentru că sunt mult mai multe, probabil că acest articol va avea o continuare :). Ordinea în care le-am enumerat este întâmplătoare pentru că nu pot să stabilesc un top în adevăratul sens al cuvântului. Toate au fost la fel de frumoase pentru că momentele lecturării, vârsta mea atunci când le-am citit au fost diferite.

1. Laura Esquivel- La fel de iute ca dorinţa. Nu ştiu de unde a apărut această scriitoare, dar este magnifică. Mi-a plăcut foarte mult atât această carte, cât şi Ca apa pentru ciocolată. Este atât de delicată şi vorbeşte aşa de frumos despre dragoste şi atinge foarte multe corzi sensibile. Romanul de faţă este despre Jubilo, unui telegrafist care avea capacitatea de a asculta adevăratele sentimente/gânduri ale oamenilor, chiar dacă aceştia nu reuşeau să le exprime în cuvinte. Este despre iubirea aproape perfectă între Jubilo şi Lucha, este despre relaţia tată-fiică. Dar felul în care Esquivel povesteşte despre toate acestea este incredibil de frumos. V-o recomand cu multă căldură.

2. Stephen Vizinczey- Elogiu femeilor mature. Această carte şi autor maghiar m-au surprins foarte plăcut. Aceasta este o poveste amuzantă despre sex, despre tinereţe, frustrări, greşeli naïve, umilinţe, despre bărbaţii tineri (băieţii :)) şi femeile mature.Cred că această carte merită o recenzie separată pe care o voi scrie foarte curând. În orice caz, e minunată.

3. Pascal Bruckner-Hoţii de frumuseţe. Un bărbat şi o femeie rătăciţi undeva în Alpi, la graniţa între Franţa şi Elveţia ajung să ceară găzduire la o cabană, la familia Steiner unde vor rămâne ostatici. Cei doi Steiner, împreună cu servitorul lor de încredere reprezintă un trio malefic deoarece ei furau…frumuseţi. Adică femei tinere, frumoase, cu gânduri de viitor, le ţineau prizoniere în condiţii inumane până când deveneau urâte, bătrîne, atât fizic, cât şi psihic. Foarte bine scrisă cartea.

4. Sarah Dunant- În compania curtezanei. Un tablou surprinzător al Veneţiei şi al vieţii curtezanelor secolului al XVI-lea. O lume unde opulenţa şi mizeria se întrepătrund, o lume înşelătoare cu clerici decadenţi, vrăjitoare, pitici, curtezane, cu taine, patimi, dorinţe. Este o carte despre iubire şi despre căutarea zadarnică a fericirii. Excelentă!

5. Sandor Marai- Lumânările ard până la capăt. O carte minunată, vezi recenzia ei aici .

6. Luis Landero-Jocuri ale vârstei târzii. Este primul roman publicat de Luis Landero, roman care de altfel a primit în Spania Premiul Naţional pentru Literatură şi Premiul Criticii în anul următor publicării. Un joc între doi adolescenţi întârziaţi în care se fabulează, se construiesc personaje, totul pentru a evita realitatea. O altă carte care merită o recenzie, în curând.

Acestea sunt recomandările mele, cred că şi voi aveţi lista voastră de astfel de lecturi pe care le-aţi reciti oricând. Aştept să mi le împărtăşiţi şi mie 🙂

Continue reading

Recenziile cărților erotice au fost întotdeauna unele dintre cele mai citite de pe blog. Cărțile sunt un domeniu al fanteziei, al imaginației, iar sexualitatea este întodeauna un subiect care îndeamnă la așa ceva.  Editurile românești au relativ puține colecții dedicate cărților erotice, iar genul pare a se îndrepta mai degrabă spre genul softcore, un fel de jurnal intim al tipelor pasionate de sado-masochism de tipul seriei Cincizeci de umbre ale lui Grey, o carte care mi s-a părut lipsită de orice calitate literară și de un erotism fără atractivitate. Mulți cititori nu vorbesc despre așa-zisa literatură deocheată, dar voi propune un top al cărților erotice, multe dintre ele trecând de descrierile care pot induce ideea de sexualitate și mergând până la pasajele de sex explicit. E vorba de literatură, să admitem că poate fi interesant.

1.Luni de fiere are calitatea de a îmbina extrem de interesant erotismul și evoluția unui cuplu. Sexul e unul din ingredientele oricărei relații, iar în cazul nostru fanteziile mai puțin obișnuite sunt cele care îi unesc pe Franz și Rebecca, până la punctul în care acestea odată consumate conduc la gelozie și ură. Cel mai bine explică toate acestea însuși Pascal Bruckner  – „cuplul de azi are nevoie de o anumita intensitate. Si aceasta nevoie duce uneori la dorinta de a se separa atunci cand intensitatea nu mai este multumitoare. Deci cuplul modern isi iubeste propria criza, lucru care ii explica fragilitatea „. O carte bună, care merită citită dacă ești dispus să lași prejudecățile la o parte.

VEZI PREȚUL

2. Sexus, Nexus și Plexus de Henry Miller, o serie de cărți de fapt, dar între care nu am putut face o departajare, iubitorii genului urmând a le savura pe toate trei. Trilogia devenită deja clasică a stârnit multă vâlvă în anii ’50 când a fost publicată și poți înțelege cu ușurință de ce. O combinație de scene de sex, gânduri și fine constatări psihologice, în care femeile sunt simple obiecte ale plăcerii sexuale, iar bărbaților pare a li se permite orice, nu sunt simplu de digerat probabil de multă lume nici astăzi, când erotismul deja s-a banalizat, dar vă recomand această trilogie.

VEZI PREȚUL

3. Femei de Charles Bukowski are la bază ideea că  că cel mai mare păcat al femeii  este să aibă „o pizdă deosebit de mare”, deși Chinaski e capabil să aprecieze rafinamentul și inteligența femeilor. Personajul principal Henry Chinaski este văzut ca un alter ego literar al lui Bukowski, căzut în patima femeilor și băuturii, dintre cale le-ar alege întotdeauna pe primele.

VEZI PREȚUL

4. Lolita lui Vladimir Nabokov a devenit o altă operă clasică, numele personajului ajungând să simbolizeze, ca și în carte, pasiunea ciudată a unor bărbați pentru o nimfă. O poveste de dragoste extrem de controversată, care nu ar trebui însă să lipsească dintre cărțile citite. O poți comanda de aici.

5. În Platforma lui Michael Houellebecq erotismul este extrem de prezent – sex oral, sex în trei, swinging, sex oral în locuri publice etc., dar mie nu mi s-a părut deloc vulgar, ci mai degrabă o componentă firească a vieții oricărui european, pe care mulți preferă să o țină închisă într-un spațiu intim bine delimitat. Personajul principal întâlnește o tânără care îi satsiface toate fanteziile, declanșate în fapt de nevoia de reconfirmare a propriei puteri și de negarea înaintării în vârstă. O carte care merită atenția cititorilor.

6. Hotel Iris de Yoko Ogawa este povestea sado-masochistă a unei puștoaice, care găsește în ea evadarea de sub totalitarismul mamei și a unui bărbat cu o viață altfel banală. Scene de dominare și umilire, interesant expuse, fără să fie nevoie să fii un pasionat al acestei laturi sexuale.

VEZI PREȚUL

7. Jurnalul unui călător boem. 1001 de femei de Ciprian Enea ne aduce un altfel de jurnal turistic. Vei cunoaște nenumărate locuri exotice, dar spre deosebire de cele obișnuite aici le vei vedea și prin prisma sexualității femeilor de acolo. Albe, negrese sau asiatice, timide sau experimentate, femeile lui Enea îți aduc o lectură interesantă.

VEZI PREȚUL

8. În Regele Havanei de Pedro Juan Gutierrez suntem introduși în decăzuta capitală cubaneză și atmosfera anilor ’90. Mahalalele și clădirile care au rămas simple amintiri ale perioadei de glorie ascund o viață dură, lupta pentru supraviețuire, droguri, prostituție și o sexualitate debordantă. Cartea îmbină sexualitatea explicită și imagini dure descrise într-un limbaj succint, aproape jurnalistic. Oamenii sunt reduși la nevoile primare: mâncare, băutură și sex. Gutierrez ar putea să figureze cu cărțile sale în orice top de cărți erotice alcătuit în baza limbajului explicit.

9. Elogiu mamei vitrege de Vargas Llosa, un fel de Lolita în varianta masculină. Un puști de zece ani, cu un aspect inocent, își seduce mama vitregă, care de altfel avea o relație sexuală împlinită cu tatăl său. O carte ciudată, deloc ușor de digerat, care crează opinii divergente în rândul cititorilor.

VEZI PREȚUL

10. J. Ființa Sexuală de Kenzaburo Oe confirmă gusturile ciudate ale japonezilor în materie de sex. Sex în grup, homosexualiate și exhibiționiști care pot fi satisfăcuți doar de masturbarea în mijloacele de transport public crează un univers erotic exotic, care intră cu ușurință în topul cărților erotice bizare.

VEZI PREȚUL

11. Cimitirul de Adrian Teleșpan e o altă carte faină, deși trebuie să ai stomac să te obișnuiești cu ea. E vorba de un român care se stabilește la Londra, o carte plină de umor și ironie, foarte comentată pe blogurile de cărți atunci când a apărut. Motivul e simplu – e o carte porno gay, în care sexul explicit abundă, cum ar fi imaginea pulii intrând într-un cur de bărbat sau cheful de o muie pe care o are tipul. Nu fiți contrariați, este exact limbajul din carte.

12. Miros de roșcată amară și alte povestiri scandaloase de Dan Alexa, o savuroasă colecție de povestiri, pornește de la premisa că Patriarhia nu vrea să vorbim despre pizdă. Povestirile sunt vii și terifiante și amuzante și line și abrupte și încărcate și simple și reale și fantastice, merită să apară în acest top cărți erotice.

13. Cărțile erotice explorează în principal deviațiile sexuale, sau se pare că pe multe de genul acesta le-am nimerit eu. Așa este și Pianista lui Elfriede Jelinek, în care Erika,  o profesoară de pian trecută de 30 de ani care locuiește cu mama sa, are o viață sexuală se reduce la aventuri extreme: se ascunde noaptea în tufișuri pentru a urmări cuplurile care fac dragoste, merge la Peep-Showuri unde îi place să simtă mirosul spermei întărite de pe șervețelele de pe jos și nu îi sunt străine nici cinematografele porno cu filme bizare. 

14. În Vârstele lui Lulu – Almudena Grandes, o puștoaică se cuplează cu un prieten al fratelui său, mult mai în vârstă decât ea. Își începe viața sexuală devreme, cu experiențe extreme pentru oricine, iar asta se pare că îi va crea dependența de sex. Transexuali, sadomasochiști, cupluri bisexuale sau gay, toate sunt experimentate de Lulu și toate sunt descrise explicit în carte.

15. Albastru nemărginit, aproape transparent de Ryu Murakami aduce viața neconvențională a unui grup de tineri japonezi din anii  ’70, o imagine incetosata a unor partide de sex explicite, extrem de perverse, descrise in detaliu, sau pagini intregi despre droguri, prepararea lor, injectarea, senzatiile duse la extrem. Nu e cea mai bună carte a lui Ryu, dar e o experiență literară.

Continue reading